Publicat pe

Antrenamentul pentru oliță

Antrenamentul pentru oliță

Deși nu există o vârstă standard pentru trecerea de la scutec la oliță, avem câteva semne care ne ajută să identificăm schimbarea:

  • Este interesat și conștient când tu mergi la toaletă
  • Își scoate singur scutecul
  • Are scutecul uscat imediat după somnul de prânz
  • Este încântat să se așeze pe oliță, chiar și în joacă

Cei mai mulți dintre pitici încep să fie atrași de oliță în intervalul de vârstă de 18-24 de luni. Cu atât mai mult cu cât, real, începând cu vârsta de 2 ani încep să-și controleze sfincterul.

Semne fizice

  • Merge și aleargă fără reținere
  • Când face pipi primul jet este mai puternic
  • Cel puțin două ore are scutecul uscat, semn că mușchii vezicii urinare sunt suficient de dezvoltați cât să țină urina

Continuă să citești Antrenamentul pentru oliță

Publicat pe

Diversificarea – 33 de rețete jucăușe

Diversificarea o joacă pentru mame și copii

„Diversificarea – o joacă pentru mame și copii” este o carte care a apărut din nevoia de a implica mamele și copii în procesul descoperirii alimentației sănătoase.

Autoarea cărții, Eugenia Dobrescu este tehnician nutriționist și fondatoare a site-ului Diversificare.ro. Mamă a doi copii, a lansat această carte cu 33 de rețete sănătoase și gustoase pentru întreaga familie lăsându-se inspirată de implicarea celor mici în bucătărie.

Formatul cărții (tip evantai) este conceput ca fiind în sine un instrument de joacă și cunoaștere pentru copii. Ușor de depozitat, cartea poate fi luată în geantă, în mașină, la cumpărături astfel încât cei mici să o poată „studia”. Dacă mamele au la dispoziție rețetele, copii vor cunoaște 33 de legume și fructe ilustrate pe spatele fiecărei pagini, în limba română și în engleză.

În interiorul cărții, vei găsi:

  • 17 rețete pentru prânz și cină
  • 5 rețete pentru mic-dejun
  • 5 rețete pentru gustare
  • 6 rețete de bază

Continuă să citești Diversificarea – 33 de rețete jucăușe

Publicat pe

Părinți liniștiți, frați fericiți – o carte despre prietenie

Cartea Părinți liniștiți, frați fericiți

Laura Markham este doctor în psihologie clinică, fondator al www.ahaparenting.com, autor al cărţilor “Părinţi liniştiţi, copii fericiţi: cum să înlocuim ţipetele cu conectarea” şi “Părinţi liniştiţi, fraţi fericiţi: cum să creştem fraţi prieteni pe viaţă”. Mamă a doi copii de 5 și 7 ani, își propune să schimbe lumea, cu fiecare copil, sprijinindu-i pe părinți.

O carte care a reușit să mă fascineze de la primele pagini citite. Asta pentru că autoarea are o metodă de parenting atipică pe care o recomandă. Pentru a fi părinți buni trebuie să identificăm și să rezolvăm propriile noastre probleme. Doar astfel, vom reuși să fim mai calmi și mai liniștiți și vom putea rezolva și gestiona problemele copiilor.

Continuă să citești Părinți liniștiți, frați fericiți – o carte despre prietenie

Publicat pe

Care sunt cele mai bune poziții de alăptare?!

Poziții de alăptare

Deși cât se poate de naturală, alăptarea are nevoie totuși și de puțin antrenament. De aceea, cu răbdare, perseverență și coordonare, vei afla singură care sunt acele poziții de alăptare potrivite pentru nevoile tale.

Pentru a face alegerea corectă, trebuie să le și cunoști. Și, pentru că știm cât ești de ocupată cu sarcina sau deja cu primele zile acasă cu bebelușul, am făcut un research pentru tine!

Poziții de alăptare - poziția leagănuluiPoziția leagănului

Aceasta este poziția clasică de alăptare. Te așezi pe un scaun, fotoliu (de preferat cu mânere) sau pat (înconjurată de multe perne) și ții bebelușul în brațe, la sân. Capul îi este susținut pe antebraț, iar corpul îi este lipit de al tău. Este o poziție cât se poate de naturală.

Dacă ai născut prin cezariană și simți un discomfort în zona abdomenului, o pernă de alăptare ar putea face diferența. Continuă să citești Care sunt cele mai bune poziții de alăptare?!

Publicat pe

O pompă de sân potrivită îți face viața ușoară

Deși nu este obligatoriu să achiziționezi imediat după naștere o pompă de sân, trebuie să știi că ai la îndemână această opțiune. Atât în spital, cât și pe site-urile de specialitate. Mai mult decât atât, dacă vrei să folosești o pompă eficientă și cu adevărat bună, îți recomand pompa electrică. Dacă nu ai un buget disponibil în acest sens, o poți închiria fără probleme pentru perioada în care ai nevoie.

Dar să revenim. De ce îți este utilă o pompă de sân. Iată câteva motive: Continuă să citești O pompă de sân potrivită îți face viața ușoară

Publicat pe

Displazia de șold la bebeluși – cauze și tratament

Displazia de șold la bebeluși

Displazia de șold apare la 1 din 1000 de bebeluși născuți, poate fi unilaterală (la un singur șold) sau bilaterală (la ambele șolduri).

Dar ce este mai exact displazia de șold?

Este o dezvoltare anormală a articulației coxo-femurale. Cavitatea osului în care se fixează capătul rotunjit al femurului nu este îndeajuns de adâncă. Astfel, femurul alunecă parțial sau total în afară.

Potrivit Institutului Internațional de Displazie de Șold:

“După naștere, poate dura chiar și câteva luni până când articulațiile bebelușului se vor așeza în mod natural. Riscul apariției displaziei de șold apare, adesea, la naștere sau în primele luni de viață. Deja la 6 luni, bebelușul își dublează greutatea, șoldurile sunt mai dezvoltate, iar ligamentele mai puternice. Astfel că, riscul de a apărea displazia de șold sunt mult reduse.”

Din păcate, displazia de șold se poate agrava purtând marsupii neergonomice. Picioarele atârnă, trăgând de șolduri în jos și punând presiune pe articulațiile încă fragile. Pentru a preveni și, chiar, trata, se recomandă sistemele de purtare ergonomice.

Cauzele displaziei de șold

Displazia de șold poate fi una incipientă când ligamentele din jurul șoldului sunt slăbite sau avansată când șoldul este deja dislocat din articulație. Chiar și la nivel incipient, displazia de șold poate duce, în timp, spre osteoartrită.

Continuă să citești Displazia de șold la bebeluși – cauze și tratament

Publicat pe

Avantajele unui sistem de purtare ergonomic!

Sisteme de purtare din toate timpurile

După 9 luni de sarcină, cu siguranță v-ați obișnuit împreună și vreți să rămâneți conectați. Cel mai practic și util mod este acela de a-ți purta bebelușul peste tot, într-un sistem de purtare. Și cel mai important, într-un sistem de purtare ergonomic!

De ce să optezi pentru un sistem de purtare?

Pentru că aveți, amândoi, numeroase beneficii. Dar cel mai important, pentru că un sistem de purtare îți poate face viața mai ușoară.

Purtarea bebelușului a reprezentat o etapă esențială în multe culturi, de-a lungul vremii. Încă din cele mai vechi timpuri, purtatul bebelușului era cel mai natural și practic mod de a fi aproape de cel mic în timp ce îți faci treaba.

Ilustrări vechi din multe colțuri ale lumii atestă popularitatea folosirii sistemelor de purtare: Continuă să citești Avantajele unui sistem de purtare ergonomic!

Publicat pe

Gălbenele – vindecă și hidratează pielea

Folosite încă din antichitate întâi la greci, apoi la romani, florile de gălbenele erau simbolul frumuseții când venea vorba de îngrijirea pielii și erau consumate sub formă de ceai pentru a trata insomnia și stresul.

Bogate în ulei volatil, carotinoide, flavonoizi, polizaharide, acizi aromatici, mucilagii, rășină, dar și saponine, glicozide și sterol, florile de gălbenele au un efect antiinflamator. De aceea, vindecă și calmează pielea, o hidratează foarte bine, iar la bebeluși poate fi folosită încă din prima zi de viață.

Asigură un somn liniștit, o digestie bună și are multiple calități.

Relaxare pe interior

Înainte de masa de seară, o ceașcă de ceai de gălbenele te va ajuta să lași deoparte stresul, nervozitatea si anxietatea. Calitatea somnului va fi cu mult îmbunătățită. Este recomandată și în combaterea depresiei și a deficitului de atenție. Dacă vrei să-ți prepari ceaiul, adaugă într-o cană cu apă clocotită o lingură de flori de gălbenele. Lasă-le la infuzat 5-7 minute, strecoară și consumă, de preferat, înainte de masă.

Continuă să citești Gălbenele – vindecă și hidratează pielea

Publicat pe

Fructe și legume fără ceară!

Cum scăpăm de ceara de pe fructe și legume

Fructe, legume și alimente tot mai procesate, stropite și ceruite din abundență?!

Știm cu toții că suntem înconjurați de ele la tot pasul, dar în urma conștientizării, este greu să mai facem greșeli și atunci ne canalizăm atenția și energia căutând soluții pentru ca noi și, mai ales, cei mici ai noștri, să trăim cât se poate de „mai sănătos”.

Știu, este dificil și nu mereu la îndemână să avem aceste opțiuni în mânecă. Dar ele există! De curând, prietenul Google mi-a scos în cale un titlu cu o mare legătură, indirectă și inteligentă în egală măsură, cu ce am să vă povestesc mai jos. Cum e cu profitul făcut cu lumânarea…

Continuă să citești Fructe și legume fără ceară!

Publicat pe

Ce simte în sarcină bebelușul și cum îl stimulez

Ce se întâmplă în lumea intrauterină nu mai este demult un mister. Tehnologia avansată ne aduce cu sine informații prețioase despre ce se întâmplă cu bebelușul în timpul celor 40 de săptămâni de sarcină.

Lumea în burtica mamei

Dar ce se întâmplă acolo, în uter, din punct de vedere senzorial?

Nu degeaba, se spune că în burtică este cald și bine. Deși aparatul digestiv este cu totul diferit de cel reproductiv, vezi definiții burtă vs uter. Temperatura aici este una neutră având în vedere faptul că în perioada gestațională, fătul nu percepe durere și nici senzație de cald sau de frig.

Începând cu săptămâna 3 de la concepție, când poate nici nu ai aflat de surpriza care te așteaptă, primul care se dezvoltă este simțul tactil.

Cum îl stimulezi: îndată ce crește burtica, este tare plăcut să o atingi și să te gândești că acolo se ascunde un ghemotoc. Descoperă mișcările care-i sunt pe plac și fă-ți un obicei din a crea o legătură a voastră, specială! Continuă să citești Ce simte în sarcină bebelușul și cum îl stimulez

Publicat pe

Bola – pandantiv cu clinchet de clopoțel

Bola - pandantiv pentru femei însărcinate

Bola, “Harmony Ball” sau “Druid Ball”? Îți sună cunoscută această denumire? Ei bine, Bola este o bijuterie cu o poveste interesantă și cu beneficii multiple pentru femeile însărcinate. Și pentru bebeluși. :)

Este o bijuterie delicată, creată special pentru femeile însărcinate. Clinchetul, asemănător cu cel al unui clopoțel, te va încânta și pe tine și pe minunea din burtică pe toată durata sarcinii. Încă din săptămâna 20 de sarcina, bebelușul din burtică va auzi și va recunoaște sunetul armonios. Iar asta îl va calma și îi va da siguranță și după ce se va naște.

Povestea acestui pandantiv

Legenda spune că Bola își are originea în cultura balineză și mayașă. Astfel că, atât în Bali, cât și în Mexic, femeile care rămâneau însărcinate purtau această bijuterie atât în timpul sarcinii, cât și după. Transmisă din generație în generație, avea o încărcătură spirituală și reprezenta o tradiție de familie cu efect de calmare a bebelușului.

Continuă să citești Bola – pandantiv cu clinchet de clopoțel

Publicat pe

Bumbac organic potrivit – cum îl descopăr?!

Pătură groasă din bumbac organic Fresk - Fox pink

Când este mic și pufos, bebelușul are nevoie doar de câteva lucruri: lapte matern, protecția și dragostea părinților și confortul câtorva hăinuțe sau accesorii din bumbac organic care să-l încălzească. Să-i dea senzația de siguranță și de confort maxim.

Pielea bebelușului este delicată, mai ales în primul an de viață. Și are nevoie de materiale textile calitative, pure, cu care pielea lui să intre în contact. Hainele din bumbac organic sunt moi la atingere asigurând un maxim de confort. Nu conțin metale grele și pesticide pe care pielea lui le-ar absoarbe cu ușurință, lăsând-o să respire. Să nu uităm că mercurul poate afecta sistemul nervos periclitând buna dezvoltare a organismului. Nefiind prelucrate sintetic, ori tratate chimic, hăinuțele din bumbac organic rezistă la spălări și utilizări repetate. Își mențin culoarea în timp și sunt o investiție inteligentă de durată.

Logo Fresk

Fresk a creat o colecție minunată de astfel de haine potrivite pentru pielea sensibilă a bebelușilor. De la body-uri, saci de dormit, pijamale la tot felul de bluze cu capse, bavețele, pături groase de iarnă cu multiple întrebuințări din bumbac organic 100%. Continuă să citești Bumbac organic potrivit – cum îl descopăr?!

Publicat pe

Bumbac organic versus bumbac convențional

Colecție Fresk bumbac organic

Te-ai întrebat vreodată din ce sunt făcute hainele pe care le porți tu sau copilul tău? Ai avut răgaz să descifrezi eticheta? Probabil ai văzut că pe piață sunt anumite mărci de haine, precum Fresk, care folosesc doar bumbac organic? Oare de ce sunt aceste haine mai bune?

În căutarea celei mai bune soluții pentru pufoșenia mea, am ajuns să citesc despre bumbac și, mai ales, despre bumbacul organic. Acum știu ce să aleg și am să-ți povestesc și ție…

Una dintre cele mai vechi și mai cultivate plante este bumbacul din care se obțin fibrele de bumbac folosite apoi în fabricarea materialelor textile. În jurul semințelor se formează firicele de bumbac pe care fermierii le prelucrează obținând fibre moi, pufoase, potrivite pentru uz textil, ușor de tricotat, țesut și vopsit. Continuă să citești Bumbac organic versus bumbac convențional

Publicat pe

Schimbări emoționale în sarcină și alăptare

Poza Lamaze - sarcină și alăptare

Perioadele de sarcină și alăptare sunt foarte intense din punct de vedere emoțional. Acestea sunt caracterizate de vulnerabilitate, schimbări bruște de dispoziție și dezvoltarea instinctelor materne.

Din fericire, corpul nostru dispune de o gamă largă de mijloace de creștere a nivelului de bună dispoziție și sănătate. O alimentație diversificată, râsul, exercițiile fizice ușoare, atingerile, meditația/rugăciunea, masajul, ajută la descărcarea tensiunii. În plus, se elimină hormonii de stres, împiedicând transmiterea acestora la copil prin placentă sau lapte matern.

De ce plângem în sarcină și alăptare?

Dr. William Frey, biochimist la Centrul Medical St. Paul-Ramsey din Minessota, a studiat compoziția chimică a lacrimilor umane. Astfel, a descoperit că plânsul din motive emoționale duce la înlăturarea unor reziduuri și substanțe toxice din corp acumulate ca rezultat al stresului.

Continuă să citești Schimbări emoționale în sarcină și alăptare

Publicat pe

Ce este Doula?

Curs Doula Michel Odent

Doula este o persoană specializată, care oferă sprijin, îndrumare şi încurajare femeii însărcinate şi pe tot parcursul travaliului. Colaborează cu personalul medical şi facilitează comunicarea între pacientă şi cadrele medicale.

Conform Asociaţiei DONA International, rolul unei doula poate fi rezumat în şapte obiective:

  • Recunoaşte naşterea ca fiind o experienţă cheie, de care mama îşi va aminti toată viaţa;
  • Înţelege fiziologia naşterii şi nevoile emoţionale ale femeii în travaliu;
  • Ajută gravida şi partenerul ei în pregătirea şi realizarea planului lor de naştere;
  • Rămâne alături de gravidă pe toată durata travaliului;
  • Oferă suport emoţional, măsuri de confort fizic, un punct de vedere obiectiv, precum şi asistenţă în obţinerea de informaţii de care femeia are nevoie pentru a lua cele mai bune decizii;
  • Facilitează comunicarea între femeia în travaliu, partenerul ei şi furnizorii de servicii medicale;
  • Doula asigură o experienţă pozitivă a naşterii, utilizând diverse tehnici, cum ar fi vizualizarea, masajul, presopunctura şi respiraţia pentru a reduce durerea din timpul travaliului. Ea sugerează schimbări de poziţie pentru progresul travaliul şi poziţionarea fătului. Ea oferă, de asemenea, îndrumare şi încurajare pentru a scădea frica şi anxietatea şi încurajează atingerile şi comunicarea între femeia în travaliu şi partenerul ei.

Continuă să citești Ce este Doula?

Publicat pe

Luăm medicamente în alăptare? – Partea 2

Medicamente în alăptare

Azi continuăm să vă informăm despre administrarea de medicamente în alăptare.

Efectul acestor medicamente asupra bebelușului?

Un prim raport cu privire la modul în care medicamentele și chimicalele trec în laptele matern a fost publicat în 1983 și apoi revizuit în 1989 și 1994.

În general, medicamentele trec în laptele matern în cantități foarte mici. Astfel, doza la care sugarii sunt expuși este foarte scăzută, cu mult mai scăzută până și decât doza uzuală pentru categoria de vârsta „sub 1 an”.

Cu toate acestea, toți bebelușii expuși la medicamente prin laptele matern trebuie observați cu privire la posibile efecte secundare. Printre aceste se numără: distrugerea florei intestinale și tulburări digestive de la unele antibiotice, sindrom cenușiu (cloramfenicol), tulburări neurologice (metronidazolul); methemoglobinemie (unele analgezice), diaree (purgativele), somnolență (sedativele), insuficiență corticosuprarenală și întârzierea creșterii (cortizonii); acidoză, hemoragii, tulburări respiratorii, convulsii (aspirină, indometacin), hipotiroidism (antitiroidienele). Sunt și medicamente complet interzise în alăptare, cum ar fi amiodarona, antireumatice (fenilbutazonă, săruri de aur), citostaticele, compușii radioactivi, litiul, retinoizii, medicamentele care scad producția de lapte (bromocriptină, diuretice tiazidice).

Continuă să citești Luăm medicamente în alăptare? – Partea 2

Publicat pe

Luăm medicamente în alăptare? – Partea 1

Medicamente în alăptare

Avantajele alăptării sunt binecunoscute atât pentru mamă, cât și pentru bebelușul ei. Problemele apar când mama trebuie să ia medicamente în alăptare, pentru câteva zile ori pentru perioade mai lungi de timp.

Luăm sau nu medicamente în alăptare?!

Din păcate, mamele care alăptează sunt descurajate din start de majoritatea medicilor. Li se recomandă să își înțarce bebelușii. Motivul ar fi acela că ar avea de suferit de pe urma medicamentelor. Ceea ce este și nu este adevărat în totalitate. Depinde, practic, de foarte mulți factori, de care nu (întotdeauna) se ține seama în momentul recomandării înțărcării.

Foarte multe dintre medicamentele uzuale prescrise mămicilor care alăptează nu au niciun efect asupra laptelui ori asupra bebelușului. Indicația de a înțărca sugarul nu este singura variantă în cazul în care urmeazi un tratament. Pentru că trebuie să ții cont de mai multe variabile. Printre acestea, cel mai important este să știm dacă medicamentul este cu adevărat interzis în alăptare. Continuă să citești Luăm medicamente în alăptare? – Partea 1

Publicat pe

Ce este Homeopatia?

În ultimii 3 ani și jumătate, de când am devenit părinți, am descoperit multe lucruri, oameni și metode prin care viața noastră pur și simplu s-a transformat într-o viață mai bună.

Un astfel de aspect este și cel legat de modul în care ne tratăm diversele afecțiuni ale corpului fizic și mental. Este vorba despre homeopatia practicată după metoda unuia dintre cei mai renumiți medici homeopaţi contemporani, indianul Rajan Sankaran, mulțumită unui medic extraordinar care i-a adus descoperirile și în România.

Cu această ocazie vă anunț că în curând în Mamagazin veți descoperi mai multe despre homeopatie fie prin articole, materiale video sau cărți. Fiți cu ochii pe noi pentru că ne dorim să vă introducem in minunata lume a homeopatiei.

Dar să o luăm cu începutul: Ce este Homeopatia?

Publicat pe

Oare am suficient lapte? Pot alăpta?

Am suficient lapte?

Principala grijă a mamelor care alăptează este: am suficient lapte?
Acesta este şi principalul motiv pentru care se apelează la suplimentarea cu lapte formulă. De cele mai multe ori, acest lucru ne face să intrăm într-un cerc vicios în care vom avea din ce în ce mai multă nevoie de lapte praf, iar şansele pentru alăptarea exclusivă să scadă considerabil.

Pentru a înţelege şi a nu cădea în această capcană, voi explica cum se produce laptele în sân.

Ca orice organ al corpului omenesc, sânul funcţionează minunat, în strânsă legătură cu mesajele pe care le primeşte. Astfel, sânul nu iroseşte resurse producând mai mult lapte decât este necesar.

Hai să vedem împreună dacă am suficient lapte!

Sânul produce lapte după regula simplă a cererii şi a ofertei, mulându-se perfect pe nevoile bebeluşului.

De exemplu, dacă bebeluşul trece printr-un puseu de creştere şi are nevoi crescute de lapte, el va dori să stea mai mult timp la sân. Atunci sânul va produce mai mult lapte. La fel, dacă bebeluşul sau copilul doreşte să se înţarce, sânul nu va mai fi stimulat şi va produce din ce în ce mai puţin lapte.

Ce se întâmplă când dăm un supliment de lapte praf? (fac aici o scurtă paranteză şi vă recomand, dacă este nevoie, să nu îl daţi cu biberon, ci cu linguriţa, pahar special de hrănire sau seringă)

Laptele praf este mai greu de digerat şi eliberează stomăcelul bebeluşului într-un timp mai lung. În plus, provoacă bebeluşului somnolență. Aici poți vedea o comparație între nutrienții laptelui matern și cei ai laptelui formulă (laptele praf).

Dacă, poate la prima vedere, vă bucuraţi de o pauză mai lungă, consecinţele apar imediat:
– sânul este mai puţin stimulat şi va produce mai puţin lapte;
– stomacul bebeluşului care deja a fost forţat cu o cantitate mai mare de lapte praf va dori să primească mai mult lapte și la următoarele mese;
– cantitatea de lapte suplimentat va creşte;
– iar sânul va fi mai puţin stimulat, producând tot mai puțin lapte.

Totuși, ce putem face?

1. Să nu cădem în capcana folosirii laptelui praf. Vă recomand nici să nu aveţi în casă vreo cutie, mostră de lapte praf doar „în caz că…”.

2. Dacă, la un moment dat, sub presiunile celor din jur vă vine ideea de a da lapte praf – noi avem o lozincă: „Înainte de a-i da lapte praf, dă-ne un telefon la 0721 44 44 11!”. Ne puteţi contacta oricând aveţi nevoie!

3. Dacă există totuși nevoia de a suplimenta laptele la sân avem multe mijloace de a reveni la alăptarea exclusivă. Produsele pe care le-am testat și pe care le recomandăm datorită rezultatelor obținute de mame sunt pompele de sân Ameda sau produsele de stimulare a secreţiei lactate.
În plus, un consilier în alăptare certificat internațional IBCLC, îţi poate veni întotdeauna în ajutor. Iată și lista completă a consultanților în alăptare din România.

Majoritatea mamelor produc suficient lapte pentru bebeluşul lor!

Insistăm atât de mult pe alăptarea exclusivă pentru că de beneficiile alăptării poate aţi mai auzit, dar de riscurile alimentaţiei artificale se vorbeşte mult prea puţin!

Sursă foto: http://flic.kr/p/gvhs77

Publicat pe

Beneficiile alăptării

Vă prezentăm un material video realizat de Farmaciile Catena în care Mihaela vorbește despre câteva dintre multiplele beneficii ale alăptării, iar Oana le arătă mămicilor cât de puternică este legătura creată între mamă și bebeluș în timpul alăptării.

Beneficiile alaptarii

Mulțumesc Oana pentru aranjamentele florale și mulțumim Catena pentru promovarea alăptării!

Publicat pe

Primele zile acasă și teama de necunoscut!

Felicitări, ai devenit mămică!

Cele 9 luni de sarcină au trecut şi acum bebeluşul tău se bucură să te cunoască.

Fie că ai născut ȋntr-un spital de stat sau într-o maternitate privată, atunci când vine vestea externării poţi fi cuprinsă de un sentiment de nesiguranţă. Simţi în acelaşi timp bucuria de a reveni acasă, ȋnsa poate apărea şi teama pentru momentele în care vei rămâne singură cu bebeluşul tău.

Este normal să fii îngrijorată şi să iţi fie teamă că nu te vei descurca!

Te încurajăm prin a-ti spune că instinctul matern funcţionează extraordinar de bine și totul e simplu dacă este și natural!

Căminul vostru poate că nu va arăta aşa cum erai obişnuită să îl vezi zilnic, dar fii sigură că este ceva trecător, iar lucrurile se vor aşeza la locul lor curând. Pentru ca toată atenţia ta să se îndrepte către cel mai mic şi mai nou membru al familiei, care are nevoie în permanenţă de dragoste, hrană si îngrijire, te sfătuim să accepţi orice ajutor îţi este oferit de către cei care îti sunt aproape.

Bebelușul doarme mult în primele zile de viaţă. Profită de aceste momente pentru a te odihni!

Odată ajunşi acasă, probabil cei din familie si prietenii vor dori să vă vadă. Te sfătuim să limitezi vizitele pană când vei putea să te bucuri de atenţia şi dragostea lor. Este bine atât pentru tine cât şi pentru bebeluş.

Ne dorim să fii o mămică informată şi relaxată! De aceea îţi oferim câteva recomandări pentru primele zile petrecute acasă cu bebeluşul tău!

Despre EL:

  • în primul rând bebeluşul va avea nevoie de hrană. Alăptează-l la cerere! Te va ajuta si pe tine la stimularea lactaţiei, îl va ajuta şi pe el să-şi satisfacă nevoia de hrană şi se va simţi în siguranţă.
  • ȋmbracă-l lejer pentru a se simţi confortabil! Este indicat ca temperatura din încăpere sa fie de 22-24 grade Celsius. Spunem NU mănuşilor folosite în scopul de a-l proteja sa nu se zgârie. Mai indicat este să îi tăiem unghiile şi să-i lăsăm mânuţele să respire!
  • oferă-i plăcerea de a face baie zilnic, chiar daca mai are cordonul ombilical prins. Îţi recomandăm să foloseşti o cădiţă cu apă suficientă, astfel încât micuţul tău să-şi aducă aminte cu plăcere de momentele petrecute în burtica ta. Nu există pericol de infecţii în zona ombilicală dacă vei curăţa buricul după fiecare baie.
  • pe timp de noapte bebeluşul poate dormi mai mult fără să mănânce. Este de preferat să dormi şi tu linistită! Te va anunţa el când va avea nevoie de hrană. Asigură-te însă că în timpul zilei este hrănit suficient, astfel încat in 24 de ore să fie alăptat de cel putin 8 ori!

Despre TINE:

  • în primele zile după naştere corpul tău poate fi slăbit. De aceea îţi recomandăm să te hrăneşti echilibrat şi să consumi zilnic fructe, legume, carbohidraţi si proteine. Nu există alimente interzise atunci când alăptezi! Mănâncă orice, dar cu moderaţie!
  • odihna si stimularea prin suptul bebeluşului te vor ajuta să cresti cantitatea de lapte produsă de sânii tăi. Foloseşte cea mai confortabilă poziţie de alăptat si bucură-te împreună cu micuţul tău de aceste momente!
  • la câteva zile de la naştere poate apărea furia laptelui. În acest caz, un masaj corect al sânilor înainte de alăptat si folosirea unei pompe de sân te pot ajuta. Dacă sânii tai rămân tensionaţi, ȋţi recomandăm sa apelezi la un consilier în alăptare care te va ajuta să depăşeşti aceste momente.
  • urmareşte cu atenție anumite aspecte legate de bebeluş: să fie hrănit suficient; aspectul şi numărul scaunelor, dar şi al scutecelor ude; starea generală – dacă este activ, fericit, liniştit ( aceste stări îţi vor confirma că esti pe drumul cel bun ); cântărirea la 10-14 zile – când verificăm dacă a recuperat greutatea de la naştere.
  • pentru că fără aer nu putem trăi, da, ai ghicit :) te sfătuim să petreci zilnic momente în aer liber împreună cu bebeluşul tău. Lumina şi aerul vă vor ajuta pe amândoi!

Acum eşti o mămică informată si cu siguranţă totul ţi se va părea mai simplu!

Ascultă-ţi bebeluşul și vei şti întotdeauna ce este mai bine pentru el!

Succes!

 

Cu drag,

Elena Mărunțeanu