Publicat pe

Alăptarea și abcesul mamar – Alina și bebe Iulian

Alăptarea și abcesul - povestea Alinei si a lui bebe Iulian Duta

Alăptarea și abcesul mamar – aceasta este povestea mea și a lui bebe Iulian

Încep povestea prin a spune că pe parcursul ei veți descoperi trei oameni grozavi care mi-au fost alături: băiețelul Iulian, soțul Liviu și draga noastră prietenă Eugenia Dobrescu.
În 18 septembrie, la 36 de ani, am născut prin cezariană la 37 de săptămâni, din cauza preeclamsiei. Mai devreme de termen cu două săptămâni. Am născut un băiețel grozav, sănătos și puternic de 2,3 kg. Toate acestea s-au petrecut la maternitatea Filantropia din București.

Clipele magice ale nașterii nu au avut loc. Singura magie a fost când l-am simțit pe obrazul meu pentru câteva momente pe Iulian. Și faptul că medicul a interacționat cu mine pe toată durata operației, spunându-mi câte ceva din ce făcea acolo. Următoarele 36 de ore după naștere le-am petrecut la terapie intensivă fără posibilitatea de a-mi vedea sau îmbrățișa copilul. Acesta a fost momentul când soțul meu a avut un rol special – a fost puntea dintre mine și copil.

După cele 36 ore, era dimineață devreme. Am forțat un pic împrejurările, m-am deconectat de la monitorizare și de la cockteil-ul de medicamente și am plecat să-mi caut copilul, un etaj mai jos. Reîntâlnirea, îmbrățișarea îndelungată și lacrimile de fericire, au fost magice. Dar asta nu a fost tot… asistenta care a avut grijă de Iulian în lipsa mea, m-a certat întrebându-mă unde am fost până acum. Reproșându-mi că scopul ei nu este să aibă grijă doar de copilul meu. „Special” moment… De astfel de momente „speciale” am tot avut parte pe parcursul șederii mele în maternitate.

„Am fost singuri, fără îndrumarea și ajutorul nimănui”

Revenind la esența poveștii mele, adevărata magie a mea cu Iulian a avut loc cand ne-am așezat împreună în pat, dezbracați și ne-am îmbrățișat. Ne-am ascultat inimile și ne-am declarat iubire și prietenie veșnică. Momentul în care l-am atașat la sân a fost de asemenea minunat. Iulian a reușit să mănânce fără eforturi mari, iar eu am reușit să imortalizez acest moment pe care vi-l împărtaășesc și vouă.

Partea proastă a poveștii noastre cu alăptatul a fost că în tot acest timp am fost singuri, fără îndrumarea și ajutorul nimănui, iar atașarea la sân nu a fost perfectă de fiecare dată. Urmările au început să apară în următoarea zi.

Rănile cu sânge de pe ambii sâni au fost crunte pentru mine, dar asta nu m-a oprit să îl atașez în continuare. După alte două zile, pe sânul stâng s-a format o pată mare roșie, iar la atingere se simțea că zona era încordată și la puțin timp a început să și doară.

Neștiind ce poate însemna și fără un răspuns din partea asistentelor pe care le-am întrebat, în următoarea zi, când m-am întâlnit cu medicul, aceasta mi-a explicat ce ar putea fi și am început aplicarea de antiinflamatoare. Acesta a fost începutul suferinței mele cu sânul. În restul zilelor petrecute în maternitate, durerea se tot accentua, iar alăptatul a devenit foarte dureros. A fost momentul în care am discutat cu soțul meu chiar despre încetarea alăptării.

În mintea mea era o continuă agitație în căutarea deciziei corecte. Știam doar că alăptarea înseamnă viață și sănătate pentru copilul meu prematur și simțeam toată acea durere continuă a sânilor. Nu reușeam să mă hotărăsc. De fapt, decizia fusese luată, doar că eu fiind copleșită de o durere groaznică, nu îmi dădeam seama. Faptul că Iulian continua să mănânce la sân, a fost de fapt decizia. Cele zece zile petrecute în maternitate s-au scurs greu. Eram într-o alertă continuă în ce privește igiena mea și a copilului și a stabilității mele fizice și psihice de femeie lăuză. Încă o dată, trebuie să spun că sprijinul necondiționat de iubire, protecție și grijă al soțului meu a contat enorm.

„Tehnica folosită de medic mi-a provocat durere”

Timp de nouă zile (din cele zece petrecute în maternitate) medicul ginecolog a muls sânul și a făcut masaj. Tehnica folosită de aceasta mi-a provocat durere nemaiîntâlnită până la acel moment. Pe sân rămâneau efectiv urmele degetelor acesteia și de două ori am fost la un pas de leșin. Între întâlnirile de masaj al sânului cu medicul, am reușit să întâlnesc un consultant în lactație recomandat, însă, rezultatul a fost dezamagitor. Scopul acesteia a fost doar financiar.

Pentru că eram sfâșiată de durerea sânului, încă luptam cu mine însămi și căutam o soluție la problema mea și a copilului meu. Acesta a fost momentul când am fost furioasă pe copilul meu timp de câteva ore. Căutam un vinovat pentru durerea mea și am făcut greșeala să cred că acesta este Iulian. În tot tăvălugul acesta de emoții și durere, a apărut în viața noastră – Eugenia.

Eugenia a fost pentru mine îmbrățișarea unei mame care știa și înțelegea ce se întâmplă. A fost profesionistul care mi-a spus că există o soluție și cel mai important, faptul ca nu trebuie să încetez să alăptez. Toate aceste lucruri pe care Eugenia mi le-a spus și mi le-a arătat, medicul meu nu a putut.

Mai departe, au urmat zile în care am primit ajutorul Eugeniei, însă, din păcate nu am putut evita operația de abces pe care am făcut-o pe 5 octombrie. Trecuse mult prea mult timp, respectiv două săptămâni. Reîntoarcerea în maternitate pentru operație a fost neplăcută, iar faptul că eram singură a accentuat starea de teamă. Medicul a evitat să îmi explice ce înseamnă și ce presupune operația de abces. Bineînțeles, înainte de operație, a trebuit să plătesc personalul care a participat la operatie, pentru că așa cere protocolul în maternitate. Este o lege tacita pe care și-o revendică fiecare angajat.

„Am reușit să alăptez imediat după operație”

Operația a decurs bine. Asta o pot spune cu toată convingerea acum, după patru luni și după alte două păreri avizate. Însă, perioada de recuperare a fost iarăși una foarte dureroasă și chinuită. A presupus curățarea zilnică a sânului timp de două săptămâni. În tot acest timp, Iulian a continuat să mănânce de la sânul operat. Chiar și în ziua operației, deși medicul mi-a sugerat în mod repetat să încetez alăptarea. Alăptarea și abcesul mamar par să fie imposibile, dar am reușit. Bineînțeles, datorită Eugeniei!

Draga noastră Eugenia, ești un om foarte drag nouă și vei rămâne prietena nostră până la adânci bătrâneți!

Concluziile poveștii mele sunt ușor de identificat de către oricine. Mai adaug doar că, deși începutul alăptării mele a fost unul greu și dureros, cam trei luni a durat toată această corvoadă, acum la aproape cinci luni de viață ale copilului meu, alăptarea este o adevărata plăcere. Și înțeleg de ce toate mamele spun că alăptarea este iubire pură.

Mulțumesc Eugenia, datorită ție alăptez în continuare și puiul meu este un copil sănătos și fericit!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *