Publicat pe

O pompă de sân potrivită îți face viața ușoară

Deși nu este obligatoriu să achiziționezi imediat după naștere o pompă de sân, trebuie să știi că ai la îndemână această opțiune. Atât în spital, cât și pe site-urile de specialitate. Mai mult decât atât, dacă vrei să folosești o pompă eficientă și cu adevărat bună, îți recomand pompa electrică. Dacă nu ai un buget disponibil în acest sens, o poți închiria fără probleme pentru perioada în care ai nevoie.

Dar să revenim. De ce îți este utilă o pompă de sân. Iată câteva motive:

1. Stimulează și crește secreția lactată
2. Eviți cât se poate de mult laptele praf, chiar și atunci când ești plecată de lângă bebeluș
3. Oricine poate hrăni bebelușul dacă trebuie să te întorci la serviciu mai devreme decât ai preconizat
4. Ideal pentru cazurile de prematuri sau cazurile speciale în care bebelușii nu se pot hrăni singuri la sân
5. Stochezi laptele pentru situații de urgență
6. Previne angorjarea sânilor
7. Utilă pentru mamele cu sfârcuri ombilicate. Înainte de a pune copilul la sân, mamele pot folosi câteva minute pompa pentru pregătirea sânilor
8. Laptele stocat poate fi donat băncii de lapte pentru ca bebelușii cu dificultăți să poată beneficia de acest super aliment esențial pentru startul în viață

O pompă electrică bună are avantajele ei. Pentru a alege cea mai potrivită variantă pentru tine, trebuie să înțelegi cum funcționează și cum pot fi diferențiate. O pompă eficientă este aceea care se apropie de felul în care bebelușul suge la sân. De aceea, ritmul și puterea de sucțiune sunt foarte importante. Dacă sucțiunea este prea puternică și prea lungă, îți poate cauza răni, în timp ce dacă este prea slabă și prea scurtă, nu va colecta laptele corespunzător.

O pompă de sân se alege ținând cont de mai multe aspecte:

  • Vârsta bebelușului
  • Starea bebelușului și a mamei
  • Necesitatea pompării
  • Bugetul alocat
  • Ușurința folosirii și eficiența pompei
  • Garanția și service-ul

Pompa electrică are multiple avantaje pentru că:

  • Este disponibilă și în maternitate
  • Poate fi cumpărată sau închiriată
  • Poate fi pentru dublă pompare
  • Setare independentă a celor două funcții: viteză și putere de sucțiune
  • Vacuum ajustabil
  • Nu obosește mama
  • Sesiuni de pompare scurte
  • Menține ritmul apropiat de cel al bebelușului când este la sân

Ce este mai puțin avantajos este faptul că:

  • Ai nevoie de curent electric, deși există adaptoare disponibile și pentru mașină, iar altele pot funcționa și pe baterii
  • Pot apărea dureri ale sânului pompat. Acest lucru se întâmplă din două motive: dimensiunea nepotrivită a cupelor și imposibilitatea de a seta independent puterea și viteza de sucțiune (nu toate pompele sunt prevazute cu această funcție)

Când să folosești o pompă de sân

Dacă alăptezi și vrei să și stochezi laptele, este recomandat să folosești pompa dimineața, după prima masa a bebelușului. Ești mai odihnită, iar cantitatea de lapte poate depinde de acest aspect.

Important este să pompezi la 30-60 de minute după alăptare sau cu o oră înainte. Asta pentru a păstra rezerva de lapte și pentru masa bebelușului. Dacă se întâmplă ca bebelușul să-și dorească să mănânce imediat după pompare, lasă-l la sân. Unii bebeluși au sificientă rabdare să aștepte până le vine iar laptele de care au nevoie.

Dacă nu alăptezi, dar vrei să-i dai bebelușului lapte matern, recomandarea este de a pompa de 8-10 orei în 24 de ore. Asta, pentru a ajunge la o producție de 750 – 1035 ml pe zi. Odată obținută această producție de lapte matern, la acest nivel, mama poate susține producția pompând de 6-7 ori în 24 de ore.

De obicei, cu o pompă electrică bună, pomparea la ambii sâni va dura între 10 și 15 minute, față de 45 de minute cât ajunge pentru o pompă manuală. De asemenea, o pompă bună cu accesorii potrivite nu trebuie să-ți cauzeze durere.

În timpul pompării, trebuie să fii cât mai relaxată.

Tehnica de pompare ideală

Conform unui studiu realizat de Ahmad G, Korraa A, Institutul Național de Nutriție și Universitatea Al Azhar din Cairo, Egipt, s-a dovedit științific ce tehnică de pompare este cea mai bună.

Studiul a fost realizat pe 50 de mame care au lactație și tot atâția prematuri cu vârste cuprinse între 7 și 14 zile (vârstă gestațională de 30-36 de săptămâni).

Tehnicile testate: pompare cu mâna, pompare mecanică sau combinația dintre cele două. Mamele au folosit toate cele trei tehnici de pompare.

Rezultatul: pomparea mecanică în combinație cu pomparea cu mâna este cea mai bună tehnică pentru a obține lapte matern bogat în grăsime.

Cum stocăm laptele matern

– În recipientele de stocare
– În pungile de stocare

Neapărat să scrii data pe sticla sau punga de stocare înainte de a-l depozita în congelator pentru a ști când l-ai muls. Și, evident, să mergi pe principiul, first in-first out. Niciodată nu combina laptele proaspăt muls cu cel congelat sau refrigerat.

Vei fi surprinsă, poate, să constați faptul că laptele matern are o culoare și o consistență aparte. Grăsimea se va separa și se va ridica la suprafață. De aceea este recomandat să nu-l agiți, ci să-l omogenizezi prin mișcări circulare ușoare.

Trebuie să știi și că prin congelare o parte dintre anticorpii prezenți în laptele matern vor fi distruși. În acest caz, congelează laptele doar dacă este singura opțiune. Congelarea, însă, nu face ca laptele să-și piardă proprietățile așa că îl poți folosi cu încredere. Este mult mai bun decât orice formula de lapte praf.

Cum folosesc laptele stocat?

Odată stocat, laptele matern poate fi folosit în maximum 5 zile din frigider sau între 1 și 6 luni de la congelator (în funcție de temperatură).

Nu-l încălzi la microunde pentru că vei diminua calitățile lui. Lasă-l peste noapte în frigider să se dezghețe lent. Iar ce rămâne, este ma sigur să renunți la el.

Cu acest bagaj de informații, nu-ți rămâne decât să alegi înțelept: oferă-i bebelușului tău lapte matern!

Surse:
http://www.babycenter.com/0_pumping-breast-milk-an-overview_8791.bc?showAll=true
http://www.ameda.com/breast-pumping/getting-started/when-and-how-long-to-pump
“The Womanly Art of Breastfeeding”, ediția a 8-a, Diane Wiessinger, Diana West și Teresa Pitman – La Leche League International
“Core curriculum for Lactation Consultant Practice” – ILCA, ediția a 3-a

Sursă foto:
http://www.babycentre.co.uk/a613/breastfeeding-for-beginners
http://www.ameda.com

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *