Publicat pe

Rolul taților în procesul alăptării

Un articol pentru tați și mame!

Observ în fiecare zi tătici care se implică activ în creșterea copiilor. Sunt convinsă că mulți dintre ei participă la toate activitățile desfășurate încă de la naștere. Mă bucură enorm această schimbare în bine ce devine de la zi la zi tot mai vizibilă.
Și atunci întreb: “Cine ne influențează cel mai mult atunci când pășim pline de entuziasm în această lume a mămicilor?” Ei bine, partenerul de viață!

Cu siguranță că influența există și din partea cadrelor medicale sau din partea societății în care trăim. Să nu uitam și de ceilalți membri ai familiei (mama – care ne spune ca și ea a crescut X copiii; bunica – și ea bucuroasă de strănepoți, care ne ajută cu diverse “leacuri bătrânești”; mătușa – care își aduce aminte și parcă retrăiește momentele în care a devenit și ea mama, etc. ) sau de prietene – care au devenit mame. Fiecare dintre ele au avut experiențe diferite pe care vor să ni le împărtășească în dorința de a ne ajuta.
Dar cel care este acolo cu noi tot timpul, în majoritatea cazurilor, este tatăl copilului nostru. El vede și simte toate trăirile noastre și ceea ce face sau spune ne va influența categoric.

Așadar, dragi mămici dornice de atingerea fericirii absolute alăptând oriunde, oricând și oricum :) este bine ca înainte de naștere să discutați cu partenerul de viață și să stabiliți ÎMPREUNĂ drumul pe care doriți să mergeți.

Dacă este cazul, argumentați! Aveți cu ce ☺ Noi vă ajutăm cu câteva idei:

  • laptele matern este cel mai bun aliment pentru bebeluș
  • îl poți oferi oricând la temperatura potrivită fără nici un efort – adio probleme de genul: încălzirea apei – cât trebuie să fie de caldă, sterilizarea biberoanelor, etc.
  • îl ai cu tine la pachet oriunde ai merge fără să pregătești bagaje speciale :)
  • bebelușul face toată treaba și după masa nu ai nici vase de spălat :) ce poate fi mai simplu?
  • împreună veți putea oferi bebelușului ceea ce este natural și firesc să primească de la mama lui – laptele matern!

Pentru încurajare oferim tăticilor câteva sfaturi, astfel încât să îi ajutăm să influențeze procesul alăptării într-un mod pozitiv!

Ce lucruri poți face ca să fii un tată adevărat?
Oferă suport emoțional. Participă și susținemama în timpul alăptării – astfel va simți că nu este singură și se va simți mai puternică; încurajeaz-o! (“Vom reuși!” “Vei alăpta fericită mult timp!” “Vom trece și peste asta!” “Sunt alături de tine!”) . Vei rămâne surprins când vei realiza cât de mult contează. Susține-o și în fața celorlalți – fii alături de ea când apar persoane care prin diverse argumente ar putea pune la îndoială buna desfășurare a procesului alăptării.

Oferă ajutor casnic. Spală vasele, astfel încât mama să nu se gândească la ele știindu-le acolo așteptând. Pregătește ceva rapid de mâncare sau dacă nu te descurci, vorbește cu cineva să te ajute în acest sens – ea va uita să se hrănească echilibrat. Schimbă scutecul bebelușului – te va ajuta și pe tine să construiești o relație cu copilul vostru. Participă activ la tabieturile de “noapte bună!” – masaj, baie, adormire – astfel bebelușul va dormi liniștit, știind că amândoi sunteți acolo să îl ocrotiți.

Informează-te astfel încât să știi ce este și cum arată o pompă de sân, un mamelon de silicon, lanolina sau o pernă de alăptat – vei vedea singur cât de apreciat vei fi pentru asta.

Bucură-te împreună cu soția ta de aceste momente – sunt unice! Cu siguranță îți vei aminti de ele și la bătrânețe :)

Ce lucruri NU îți recomandăm să faci:
NU o încuraja să renunțe la alăptat atunci când vă aflați într-un moment dificil! Cu siguranță cu puțin ajutor din partea unei persoane care poate oferi consiliere în alăptare, veți reuși să depășiți momentul de criză. Da, vor exista și astfel de momente și este bine să o încurajezi să ceară ajutor! Orice situație grea din perioada alăptării are cel puțin o soluție!

NU compara cazul vostru cu cel al altor părinți. Fiecare mamă este unică! Fiecare bebeluș este unic! Fiecare proces de alăptare se desfășoară într-un mod unic!

NU descuraja mama atunci când este necesar să alăpteze în public! Este dreptul bebelușului să mănânce ORICÂND și ORIUNDE, așa cum și voi luați masa în oraș, de exemplu. ☺

Un ultim aspect, dar la fel de important: pe langă hrană, bebelușul vostru are nevoie în permanență de multă dragoste necondiționată, liniște și armonie în atmosfera de acasă, siguranță. Doar împreună veți reuși să îl ajutați să se dezvolte în echilibru fizic, emoțional și psihic.

Sursă foto: http://flic.kr/p/7Uwdid

Publicat pe

Puseele de creştere ne pot da bătăi de cap

Pusee de crestere

Auzim de foarte multe ori, atunci când mamele recurg la suplimentarea cu lapte praf, că bebeluşul era foarte agitat la sân, nu se sătura în ciuda faptului că mânca mai des şi mai mult decât o făcea de obicei.

Ei bine, în multe din aceste situaţii este vorba de puseele de creştere.
Așadar, vă voi explica ce sunt ele, cât sunt de folositoare bebeluşilor noștri şi ce trebuie să facem dar şi ce să nu facem în aceste situaţii.

Creşterea bebeluşilor nu este un proces liniar şi este foarte bine că nu este aşa.

Modul pulsatil al creşterii îi ajută foarte mult pe aceştia, deoarece perioade de creştere rapidă (aşa-numitele pusee de creştere) sunt urmate de perioade de stagnare a creşterii sau o creştere într-un ritm scăzut. Ca o curiozitate, studii recente au demonstrat că şi dinozaurii aveau perioade de pusee de creştere care le permiteau să ajungă la dimensiuni foarte mari ca adulţi.

Creşterea bebeluşilor este influenţată şi de mulţi alţi factori, la unii rareori de gândim, cum ar fi anotimpurile (cu rate ale creşterii mai mari în timpul primăverii şi verii), dar şi de modalitatea de hrănire şi predispoziţia genetică.

Puseele de creştere pot apărea chiar din primele zile de viaţă, la 7-10 zile, 2-3 săptămâni, 4-6 săptămâni, 3 luni, 4 luni, 6 luni, 9 luni etc, puseele continuând şi după primul an de viaţă, şi apoi, şi în copilărie şi adolescenţă. Dacă bebeluşul dumneavoastră nu se încadrează în perioadele menţionate, nu vă îngrijoraţi, pentru că fiecare persoană are modul ei unic de creştere.

Durata puseelor de creştere variază de la câteva zile până la o săptămână.

Cum recunoaştem puseele de creştere?

În timpul lor bebeluşii mănâncă mai bine (stau mai mult timp la sân, cer sânul mai des), devin mai agitaţi la sân, dar şi în restul timpului, se trezesc mai des în timpul nopţii.

Ce să facem?

Să practicăm alăptarea la cerere, astfel sânul se adaptează foarte repede şi va produce mai mult lapte într-un interval foarte scurt de timp. Este modul natural prin care se reglează secreţia lactată, iar comportamentul bebeluşului transmite mesajul sânului să crească secreţia lactată.

În afara perioadelor de alăptat, să stăm cât mai mult cu bebeluşul piele-pe-piele. Aceste perioade sunt grele şi pentru el, iar faptul că vă simte aproape îl linişteşte, îi oferă comfortul şi siguranţa de care are nevoie ca să ştie că nu trece singur prin aceste momente.

Să profităm cât mai mult de ajutorul care poate să ne fie dat pentru treburile casnice, încât să putem avea resursele necesare de a face faţă acestei perioade foarte solicitante.

Ce să nu facem?

De obicei, mamele cred că produc o cantitate mai mică de lapte şi pot intra în panică. În această situaţie nouă, necunoscută, mamele se pot speria. În plus, dacă au şi persoane prin preajmă care le întăresc temerile, care pun la îndoială capacitatea lor de a-şi alăpta bebeluşul şi le încurajează să suplimenteze laptele matern, ele pot ceda şi pot începe să folosească laptele praf.

Însă, e bine să-şi aducă aminte că acestă perioadă este temporară şi este extrem de importantă pentru creşterea şi dezvoltarea copilului lor şi că alăptarea la cerere, și doar atât, este suficientă.

Suplimentarea influenţeză reglarea producerii laptelui în funcţie de nevoile bebeluşului şi împiedică creşterea secreţiei lactate prin lipsa mesajului pe care îl transmite bebeluşul sânului de a face mai mult lapte.

Dacă sunteţi într-o astfel de perioadă şi aveţi temeri nu ezitaţi să ne contactaţi. Vă vom oferi informațiile și instrumentele de care aveți nevoie pentru a depăși momentele respective.

Drd. Mihaela Niţă
medic pediatru, consilier în alăptare certificat internațional IBCLC, membru ILCA

Publicat pe

Săptămâna Internaţională a Alăptării 2013

Pentru al cincilea an, sărbătorim în România Săptămâna Internaţională a Alăptării.

În cinstea acestei sărbători, Mihaela Niţă, doctorand, medic pediatru, IBCLC şi Eugenia Dobrescu, Managing Mother la Mamagazin.ro si Diversificare.ro au organizat evenimentul “Sprijinirea Alăptării: Aproape de mame”.
Evenimentul a avut loc în data de 7 august 2013, în cadrul Amfiteatrului Mare al Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, Bucureşti.

SIA 2013 (56)

Prin acest eveniment, ca și organizatori, ne-am propus să  reunim specialişti în alăptare, cadre medicale implicate în procesul alăptării (specialişti în maternologie, medici homeopaţi, psihologi, medici pediatri), mame cu experienţe deosebite, un reprezentant al unei maternităţi private din Bucureşti şi un maratonist.

Tema acestui an şi tema evenimentului a fost “Sprijinirea Alăptării: Aproape de mame”. Scopul principal a fost acela de conştientizare a rolulului pe care fiecare dintre noi îl are în sprijinirea mamelor ce alăptează.
În deschidere, dr. Mihaela Niţă a făcut o scurtă introducere legată de tema acestui an şi istoricul acestei sărbători, trăgând încă o dată un semnal de alarmă referitor la rata mică a alăptării exclusive din România, de doar 12,6%.

Apoi, Sorana Mureşan, consultant în alăptare certificat internaţional, IBCLC, preşedinte al Asociaţiei ProMama, a vorbit despre rolul specialiştilor în alăptare în sprijinirea mamelor, posibilitatea relactării, exemplificând chiar cu propria experienţă.

SIA 2013 (68)

Maria Băluţă, mamă care alăptează în tandem 2 copii, consilier în alăptare şi mamă antreprenor la Perne de Alăptat, a vorbit despre prima experienţă din viaţa de consilier redând audienţei feedback-ul primit după mai bine de 1 an din partea mămicii consiliate care încă îşi alăptează bebeluşul.

SIA 2013 (379)

Daniela Marincaş, medic pediatru homeopat, director al Asociaţiei Franco-Române Bebe Bienvenu, ne-a introdus în lumea maternologiei şi a punctat rolul pe care maternologia îl are în stabilirea unei relaţii de ataşament între mamă şi bebeluşul ei. Totodată a detaliat cum, prin studierea modului de alimentaţie, se pot diagnostica diferitele dificultăţi materne. În plus, şi specialiştii în alăptare pot avea nevoie de ajutor specializat pentru a evita încărcătura emoţională din timpul şedinţelor de consiliere.
SIA 2013 (115)
Mihaela Niţă, medic pediatru, consultant în alăptare certificat internaţional, IBCLC, membru ILCA şi absolventă a seminarului de maternologie de la Versailles, a explicat cum 3 domenii diferite se integrează perfect în înţelegerea dinamicii relaţiei mamă-bebeluş pentru o creştere fizică şi psihică optimă. Alăptarea are beneficii care încă sunt studiate, şi depăşesc aşteptările noastre, cu implicaţii deosebite, ceea ce ne explică de ce specia umană a rezistat milioane de ani pe acest pământ.
Trainer certificat, Mihaela, integrează şi face accesibile toate aceste informaţii în cursurile pentru viitorii sau actualii părinţi, încât rolul de părinte şi implicaţiile lui să fie înţelese şi asumate de fiecare dintre noi
SIA 2013 (352)
Angela Dinu, coordonator al maternităţii Medicover, ne-a împărtăşit din experienţa personală, ca mamă, şi a subliniat importanţa informaţiilor şi a specialiştilor în încurajarea alăptării.
În plus, ne-a prezentat proiectele şi eforturile făcute în cadrul maternităţii pentru a veni în întâmpinarea mamelor pentru sprijinirea alăptării. Ne-a transmis un mesaj personal, cald şi plin de emoţii.
SIA 2013 (143)
Eugenia Dobrescu, Managing Mother la Mamagazin.ro, mamă a doi copii alăptaţi, ne-a prezentat rolul şi importanţa implicării taţilor. Alăptarea este un efort de echipă, iar sprijinul acordat de taţi partenerelor lor este, de multe ori, cel care face diferenţa între un succes sau insucces.
SIA 2013 (158)
Pentru a da exemple concrete despre modurile în care taţii pot fi parteneri activi ai alăptării, Eugenia a oferit participanţilor din sală un material special adresat lor, punctând inclusiv posibilitatea taţilor de a hrăni bebeluşul cu lapte matern atunci când mama nu este alături de cel mic. Mamagazin.ro este unic importantor şi distribuitor al produselor de alăptare Ameda, produse inspirate de mame, cu mai bine de 70 de ani în urmă, şi create pentru a încuraja şi sprijini mamele în dorinţa lor de a alăpta şi în situaţii speciale.

SIA 2013 (51)SIA 2013 (57)

Sabin Gîlceavă, tată implicat în proiecte sociale ne-a povestit cum a început să alerge, cum a perseverat şi a reuşit să-şi depăşească limitele şi cum, alergând, a susţinut proiecte dedicate copiilor, ieşind din starea de indiferenţă. Ceea ce îşi propune să facă pe 8 septembrie 2013, prin participarea la Transmaraton (maraton pe Transfăgărăşan) este asemănător cu ceea ce ne propunem noi, oamenii implicaţi în alăptare pentru creşterea ratei alăptării din România. El va alerga pentru a strânge fonduri în proiectul Pădurea Copiilor (plantarea şi îngrijirea unui copac pentru fiecare nou-născut din România), un proiect minunat în care sperăm să se implice cât mai multe persoane interesate de viitorul copiilor noştri, prin donaţii pe site-ul special creat, www.transmaraton.org.
SIA 2013 (166)
Apoi a urmat o scurtă pauză în care participanţii au putut să se cunoască, să descopere valori şi interese comune. Tot în pauză am invitat participanţii să se înscrie la tombolă.
SIA 2013 (198)
A doua parte a evenimentului a început cu prezentarea doamnei doctor Genţiana Ciubuc medic homeopat, care ne-a explicat principiile homeopatiei şi modul în care aceasta funcţionează şi ne poate ajuta pe fiecare dintre noi, chiar şi în timpul sarcinii şi a perioadei în care mamele alăptează.
SIA 2013 (431)
Apoi a urmat Ioana Agachi, psihoterapeut centrat pe persoană şi trainer în ateliere pentru părinţi, în cadrul Eu, Părinte Ghemotoc, ne-a prezentat modul minunat în care se realizează ataşamentul între mamă şi bebeluş. Totodată a exemplificat mamelor cum situaţiile dificile pot fi depăşite cu ajutor specializat, alăptarea continuându-şi drumul.
SIA 2013 (245)
Aniela Petreanu, mamă devotată şi actriţă, ne-a povestit experienţa proprie şi modul în care noul rol de mamă a făcut-o să-şi schimbe aspectele vieţii ei: locuinţa, alimentația, dar şi preocupările, propunându-şi un nou drum profesional în care să fie alături de mame şi viitoarele familii care caută să reaucă naturalul în viața lor.
SIA 2013 (439)
Codruţa Brustur, reprezentantă La Leche League, a prezentat organizaţia din care face parte şi cum pot veni în întâmpinarea mamelor care alăptează prin consiliere, întâlniri periodice. Mesajul principal transmis mamelor prezente a fost acela că trebuie să aibe încredere în ele şi că uneori e nevoie doar de un mesaj de asigurare că fac lucrurile bine.

SIA 2013 (304)

Evenimentul a fost încheiat de prezentarea Dr. Ilinca Tudose-Tranulis, medic pediatru, consultant în alăptare certificat internaţional, IBCLC, reprezentanta Clinicii de Alăptare, care ne-a descris drumul de la laptele praf la alăptarea exclusivă atât teoretic, cât şi prin prezentarea unui caz clinic, care a captat atenția celor din sală.

SIA 2013 (458)

După ce s-au încheiat toate prezentările, am fost plăcut impresionate să vedem sala amfiteatrului încă plină, iar cu ajutorul unor fetiţe tare drăgălaşe am început extragerea premiilor.
SIA 2013 (388)
Au fost multe premii oferite de partenerii noștri, cărora le mulţumim în numele câştigătorilor că au fost alături de noi la acest eveniment.
SIA 2013 (423)
Am încheiat în jurul orei 21:00 cu o emoţie care a vibrat în noi mult timp apoi şi ne-a asigurat că de la acest eveniment fiecare participant a plecat acasă cu un mesaj important pentru el.

Mulţumim în primul rând participanţilor – mămici/viitoare mămici, bebeluşi, tătici, dar şi bunici, care au asistat la întregul program şi sperăm că le-am fost utili în demersul nostru. Dacă aveţi sugestii, întrebări, nevoie de informaţii vă stăm la dispoziţie. Scrieți-ne doar un email pe adresa eugenia (@) mamagazin (.) ro sau mihaela (@) mamagazin (.) ro

Mulţumim sponsorilor pentru rapiditatea şi implicarea cu care ne-au răspuns: Aqua Carpatica, Custom Paper Design, Medicover Hospital.

Mulţumim partenerilor:
Olla Floral Art, Lilebuba Deion Photography, Omedia, Trend Consult Group, Perne de alaptat, Euparinteghemotoc, HipHip.ro, Maya Store.ro, Urbankid.ro, Ilio.ro, Magia Florilor, Bebelu.ro, Pufu Shop, Clinica de alaptare, Asociatia ProMama, Mamica Activa, Mami, Mamica de azi, Asociatia BebeBienvenue – maternologia.ro, Easiea.ro, Melc-codobelc.ro, GoKid.ro, Sfatulmamicilor.ro

Ne propunem ca această experienţă să stea la baza altor proiecte frumoase dedicate alăptării şi, cu siguranţă, vă vom ţine la curent în legătură cu ele.

Mulţumim tuturor,
Mihaela și Eugenia

Publicat pe

Sprijinirea Alaptarii: Aproape de Mame – interviu Bebelu.ro

La invitatia Mihaelei Calin de a participa la o emisiune cu tema sprijinirea alaptarii, nu puteam spune decat un DA categoric atat eu cat si dr. Mihaela Nita, medic pediatru si consilier certificat in alaptare.

Si asta pentru ca prin evenimentul pe care l-am organizat astazi am dorit sa transmitem un mesaj extrem de importanta. Acesta este punctarea rolului fiecarui om de a fi responsabil si a constient si lipsit de indiferenta fata de acest subiect si acest act de naturalete si atasament, numit ALAPTARE.

Impreuna cu dr. Mihaela Nita am povestit despre istoria Saptamanii Internationale a Alaptarii, despre sprijinul familiei, a cadrelor medicale, a grupurilor de suport la care mamele pot apela atunci cand au nevoie.

Spor la vizionare!

Sursa foto: Alexandra Dinca – Fotografii de Familie

Publicat pe

Haideti pe 7 august 2013 sa sprijinim alaptarea!

Cu Nadia

Si anul acesta, ca de altfel in ultimii 4 ani, sarbatorim odata cu lumea intreaga, Saptamana Internationala a Alaptarii 2013 intre 1- 7 august 2013.

Ma bucur mult sa vad ca aceasta sarbatoare internationala a devenit o traditie si in tara noastra.
Ma bucur si mai mult sa vad ca in fiecare an in marile orase din tara se tin workshop-uri, intalniri, grupuri de suport, demonstratii, cursuri si multe altele, toate avand un punct comun, acela de a promova alaptarea.

Misiunea aleasa de cei care se numesc suporteri ai alaptarii este una plina de responsabilitate si constientizare. Prin ei m-am integrat si eu in ultimii ani de cand am revenit in tara.

Si pentru ca vreau sa fac mai mult ca sa cresc rata alaptarii de doar 12,6% cu care Romania merge de gat an de an din 2010 incoace, m-am pus pe organizat un eveniment numit „Sprijinirea Alaptarii: Aproape de Mame”, precum si tema anului.
O am alaturi de mine in acest demers pe Mihaela Nita, medic pediatru in cadrul Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, consilier in alaptare certificat international si membru ILCA.

Evenimentul va avea loc pe 7 august 2013, incepand cu ora 18:00 in cadrul Amfiteatrului Mare al Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii „Grigore Alexandrescu” (Bl. Iancu de Hundoara, nr. 30-32, sector 1, Bucuresti).

Sprijinirea Alaptarii: Aproape de Mame

Temele ce vor fi abordate vor pune accentul cat mai mult pe sprijinirea alaptarii pe care o oferim (sau nu) fiecare dintre noi, cei care intram in legatura cu mamele care alapteaza. Asta indiferent ca suntem membrii ai familiei, cadre medicale, mame, prieteni, angajatori sau membrii ai institutiilor guvernamentale.

Este important ca fiecare om care are ceva de spus despre alaptare sau unei mame care alapteaza sa fie constient si responsabil de mesajul pe care il transmite. O consecinta a acestor sfaturi/recomandari/povestiri/initiative este aceea ca, desi mamele isi doresc sa alapteze si initiaza de cele mai multe ori procesul alaptarii dupa ce au nascut, ajung sa incheie acest capitol din viata lor si a bebelusilor lor cu mult inainte de primele 6 luni din viata unui copil.

Un alt lucru cu care vrem sa plece de la acest eveniment participantii este acela ca exista din ce in ce mai multe persoane preocupate de instruirea mamelor, personalului medical, tatilor despre alaptare. Astfel, mamele vor ajunge atunci cand vor avea nevoie de sprijin pe maine bune, unde vor primi incurajari si informatii corecte si complete.

Printre invitatii acestui eveniment se numara consilieri in alaptare, medici, moase, mame, psihologi, artisti si nu numai.
Fiecare va transmite un mesaj de suflet tuturor celor care vor participa la eveniment astfel incat sa devina suporteri devotati ai mamelor care alapteaza. Asa cum maratonistii au pe parcursul cursei pe ici pe colo oameni dragi care ii incurajeaza, asa si mamelor care alapteaza le-ar prinde bine astfel de suporteri, adevarati, devotati si care nu pun niciodata la indoiala reusita.

Dragilor, va invitam cu mare drag sa ne fiti alaturi, miercuri, 7 august 2013, ora 18:00 la evenimentul care va incheia Saptamana Internationala a Alaptarii 2013, „Spijinirea Alaptarii: Aproape de mame”.
Suprizele vor fi multe atat pentru mamici, cat si pentru tatici si pitici. Veniti cu totii sa ne bucuram de alaptare!

Va asteptam cu drag,
Eugenia & Mihaela

Publicat pe

Alaptarea in locuri publice

Alaptarea-in-public

Alaptarea este un proces absolut natural si orice mama ar putea sa se simta confortabil sa isi ridice discret bluza si sa-si alapteze bebelusul oricunde ar fi. Insa, traim intr-o societate in care acest lucru nu este atat de usor de facut si de acceptat. In tara noastra, sanii sunt inca vazuti ca niste obiecte sexuale. De aceea, nu este absolut nicio problema sa vedem sani expusi pe plaja, insa vedem destui oameni dezgustati de-a dreptul, la vederea mamelor care alapteaza in parc sau pe o banca intr-un mall.

Generatiile trecute si-au hranit, majoritar, copiii cu biberonul, ceea ce a dus la o expunere foarte mica a mamelor in timpul procesului de alaptare. Asta este unul dintre motivele care socheaza la nivel de valori si supara multi oameni. Cred cu tarie ca unul dintre modurile prin care putem schimba asta este ca mamele sa alapteze deschis, confortabil si discret, astfel incat oamenii, dar in special copiii sa vada ca alaptarea este normala.

Cu cat numarul mamelor care alapteaza creste, lucrurile se vor schimba.
Mi-am alaptat copiii oriunde, in parc, in vacante sau in supermarketuri purtandu-i pe princhidei in sling, wrap sau Manduca, in spatiile special amenajate din aeroporturi, in restaurante, la terase, la intalnirile LLL.
De multe ori m-am oprit langa mame pe care le-am vazut alaptand in public pentru a le felicita pentru lucrul minunat pe care il fac pentru copilul lor, pentru ele si pentru noi toti ceilalti. Unele dintre ele au parut deranjate initial ca ma apropii de ele, crezand probabil ca le voi critica sau le voi vorbi urat, insa s-au relaxat imediat ce au auzit urarile de bine si multumirile.
Cred ca mamele de azi sunt un fel de pionieri care usureaza lucrurile pentru generatiile urmatoare (copii nostri, copiii copiilor nostri etc.) pentru a alapta in general si pentru a alapta in public in special. Iata cateva idei care sa va ajute sa alaptati cat mai discret, oricunde ati fi:

  • Pastrati o atitudine pozitiva. Amintiti-va ca aveti tot dreptul de a va hrani bebelsului atunci cand acestuia ii este foame. Nu este vorba de dreptul de a alapta in locuri publice, este vorba de dreptul copilului vostru de a fi la sanul mamei atunci cand are nevoie – indiferent ca ii este foame, este obosit, bolnav, speriat sau orice alt motiv.
  • Gasiti-va un loc confortabil, fie ca este vorba de o banca sau un locsor dupa cateva rafturi cu haine. Creati-va propria “zona de intimitate”. Daca sunteti cu o alta persoana, rugati-o sa se pozitioneze fata de voi astfel incat sa va ofere si mai multa intimitate.
  • Imbracati-va cu haine special destinate alaptarii sau formate din 2 piese. Atunci cand va ridicati bluza ca sa alaptati, materialul va va acoperi partea de sus a sanului si bebelusul va acoperi restul corpului. Acum exista numeroase modele de haine de alaptat, la fel de frumoase ca si cele “normale”.
  • Fiti atente la primele semne de foame ale bebelusului. Un bebelus care plange tare va atrage cu siguranta atentia. Toti oamenii din jur se vor uita incruntati la voi pana cand bebelusul nu se va opri din plans. Incercati mai bine sa gasiti un loc in care sa alaptati imediat ce incepe sa se nelinisteasca, decat sa asteptati pana cand plange.
  • Puteti exersa alaptarea discreta in fata unei oglinzi sau a partenerului. Credeti-ma ca va va spune daca se vede ceva, pentru ca nici el, ca si voi nu-si doreste ca orice strain sa va vada sanii ☺
  • Alaptarea unui bebelus in locuri publice e mai usoara decat alaptarea unui tanar jucaus. Cu copiii mai mari puteti seta impreuna niste limite si puteti negocia. Toodlerii pot invata sa nu va ridice bluza sau sa nu se joace cu celalalt san in timp ce-i alaptati, la fel cum pot invata ca pot astepta pana cand vor putea fi pusi la san. Daca le spuneti “Poti sa sugi sau sa te joci cu titi cand ajungem in masina, nu chiar acum” este absolut OK daca sunteti la coada de la supermarket. Toddlerii nu sunt fericiti cand li se pun limite, dar este important sa fiti ferme si blande, asta daca nu vreti sa alaptati la insistente si trebuie sa va ridicati bluza in cele mai stanjenitoare locuri doar pentru ca asa vrea cel mic.
  • Cand mergeti la cumparaturi, fie alaptati in masina inainte de a purcede cu caruciorul printre rafturi, fie luati-va un instrument de purtat care sa permita alaptarea. Eu va recomand Manduca, pentru ca mi-a fost de mare folos in astfel de momente. Daca mergeti in mall-uri cautati zonele special amenajate si destinate alaptarii.
  • Cand mergeti la plaja, puteti folosi un prosop ca sa fiti mai discrete sau puteti sa va cumparati un costum de baie special creat pentru mamele care alapteaza. Daca va ganditi ca nu le veti mai folosi si dupa ce nu veti mai alapta, nu este chiar asa, pentru ca design-ul nu e cu mai nimic diferit de cel al costumelor de baie standard.

Orice metoda veti alege pentru a va alapta bebelusul in locuri publice, simtiti-va confortabil, astfel incat sa va bucurati impreuna cu bebelusul vostru de aceasta experienta.

Si nu uitati: nu este vorba de dreptul de a alapta in public, este vorba de dreptul copilului vostru de a manca.

 

Sursă foto: http://flic.kr/p/6N339Y

Publicat pe

Alăptarea – uneori un traseu cu obstacole

Povestea familiei noastre este una ceva mai specială, plină de peripeții, dar în același timp o poveste pe care o voi împărtăși mereu cu drag celor pentru care viața alege căi mai puțin obișnuite. Pentru o frântură în plus de speranță, pentru un crâmpei de curaj.

În luna aprilie a acestui an, 2013, a venit pe lume Darius-Victor, băiețelul nostru, pe care l-am așteptat cu sufletul și cu brațele deschise timp de aproape 5 ani de zile, trecând cu greu peste obstacolele infertilității. Pentru minunea noastră, care probabil nu s-ar fi născut niciodată în absența tehnicilor moderne de fertilizare in vitro, ne-am dorit din prima clipă tot ceea ce poate fi mai bun pentru un bebeluș.
Ca viitoare mamă, am știut de la început că vreau să-i ofer copilului meu toate beneficiile alăptării la sân. Nu doar cele care țin de compoziția specială a laptelui matern, perfect adaptată nevoilor celui mic, ci și cele referitoare la confortul pe care bebelușul îl resimte la pieptul celei care i-a dat viață.
Ca urmare, pe parcursul sarcinii m-am documentat, citind mult despre ce presupune o alăptare corectă și achiziționând deja o bună parte din produsele care mă așteptam să facă misiunea alăptării ceva mai ușoară. Ceea ce nu aveam de unde să știu însă în acel moment, era că lucrurile nu vor decurge defel precum în zecile de articole și videoclipuri educaționale pe tema alăptării pe care le parcursesem.

Cezariana, nu întotdeauna o opțiune benevolă a mamei
Deja nu mai este un secret pentru nimeni: nașterea naturală facilitează adaptarea nou-născutului la mediul extra-uterin și face ca primii pași către alăptarea exclusivă la sân să fie cât mai lini. Dar ce se întâmplă atunci când circumstanțele nu permit desfășurarea firească a nașterii?
În cazul meu nașterea naturală, deși mi-aș fi dorit-o, nu a constituit din păcate nici un moment o opțiune. Având serioase probleme medicale de natură ortopedică, o sarcină obținută greu, cu risc crescut, recomandările medicilor au mers de la bun început către nașterea prin cezariană. Mai mult, cu doar o zi înainte de operația programată, am ajuns la camera de gardă cu sângerări și fără lichid amniotic (însă având membranele intacte), ceea ce a condus la practicarea unei cezariene de urgență.
Departe de a constitui un motiv pentru renunțarea la alăptat, operația cezariană nu este altceva decât un obstacol de surmontat. Este dificil? Cu siguranță. Este firesc să apară dureri atunci când se încearcă o poziție de alăptare care presupune ridicatul în șezut și e posibil ca pozițiile care presupun statul pe o parte să nu fie practicabile. Contracțiile uterine ce apar pe parcursul primelor alăptări vor fi cu atât mai dureroase. Sunt însă acestea suficiente motive pentru a renunța? Aș spune că nu, pentru că disconfortul se va diminua considerabil după doar câteva zile.

Alăptarea imediat după naștere
Recomandările specialiștilor sunt fără echivoc: ideal este ca sugarul să fie pus la sân în primele două ore după naștere pentru a stimula reflexul natural al suptului și a facilita alăptarea. Și totuși, ce se întâmplă când acest lucru nu este posibil?
Fiind în categoria pacienților diagnosticați cu endometrioză severă, am avut parte de o intervenție chirurgicală prelungită, medicii având destul de mult de lucru în încercarea de a repara cu ocazia cezarienei, pe cât posibil, leziunile cauzate de boală. Astfel, la o oră și jumătate de la nașterea lui Darius, mă aflam încă pe masa de operație. Inutil de spus că până în momentul în care am ajuns în salonul de terapie intensivă (TI) și mi-a fost adus bebelușul pentru primul alăptat, cele două ore trecuseră demult.
Am petrecut însă circa o oră cu copilul la sân, încercând să îi deschid apetitul pentru hrană (colostrul fiind și el esențial pentru început), pentru viață. După care, am insistat ca în ziua respectivă să fie adus pentru alăptare la cel mult trei ore pentru a continua procesul de „învățare”. Deși alesesem să nasc la o maternitate privată, declarată Spital prieten al copilului în urma unui parteneriat cu UNICEF, am avut neplăcuta surpriză să fiu descurajată (alături de alte proaspete mame aflate în același salon), spunându-mi-se că mi se recomandă să mă odihnesc în prima noapte, să iau un somnifer, pentru a fi în formă de a doua zi.
Știind cât de importantă este prezența mamei în viața copilului în primele 24 de ore, am insistat. Mi s-a atras atenția că voi deranja, pentru că plânsul copilului nu le va lăsa pe celelalte mame să se odihnească. Drept urmare, am fost mutată într-o cameră de lângă salonul de TI. Mai mult, seara s-a luat decizia transferării mele în rezerva aflată cu un etaj mai jos, deși aveam încă unul dintre picioare complet amorțit de anestezie. În plus, mi s-a precizat că terapia durerii poate fi mai puțin promptă în cazul celor aflați în rezerve :).
A meritat să insist în a-mi impune dorințele, în ciuda opoziției întâmpinate? Probabil că da, pentru că astfel am avut ocazia de a-l pune pe Darius la sân în prima sa noapte de viață. Nu știu în ce măsură a constituit o diferență esențială în procesul de alăptare, dar au fost cel puțin câteva clipe frumoase petrecute în familie (soțul meu fiind și el cazat în rezervă), pe care nu le voi da uitării.

Alăptarea, mereu nedureroasă?
În urma zecilor de articole despre alăptare pe care le lecturasem, reținusem bine un lucru: alăptarea corectă trebuie să fie nedureroasă. Toate cărțile vorbesc despre poziționarea corectă a copilului la sân și despre alăptarea regulată în primele zile. Aveam însă să aflu că, și în acest caz, teoria nu e totuna cu practica…

Aflată la primul copil, m-am bucurat în prima fază de sprijinul câtorva asistente de la secția de neonatologie pentru a poziționa copilul la sân. Ceea ce am constatat este că, spre deosebire de copilul model din articole, cel din brațele mele menținea respectiva poziție cel mult câte 1 minut. Iar odată plecate asistentele, mă chinuiam să repet, parcă la nesfârșit, re-atașarea la sân, cum mă pricepeam eu mai bine, în condițiile date. Rezultatul: după nici două zile ragadele erau prezente, iar durerea în timpul alăptării părea de nesuportat. Din sânul drept se scurgeau deja firișoare de sânge.
Recunosc că pentru câteva zile am ținut copilul la sân cu lacrimi în ochi. Toate cremele încercate păreau să nu funcționeze. Și cu toate acestea, în decurs de o săptămână, cu îngrijire corectă și persistentă a sânilor, ragadele au cedat, iar alăptarea a devenit așa cum trebuia să fie mereu: o plăcere.

Ce m-a ajutat pe mine? Toaleta sânilor, comprese (pernuțe cu gel) calde, aplicare constantă de creme cu lanolină și pansamente cu aloe vera o dată pe zi. Și multă, multă răbdare, plus încrederea că durerea nu va ține prea mult.

Oare am destul lapte?
Aceasta este o întrebare pe care teoria spune că aproape nicio mamă nu ar trebui să și-o pună. Asta dacă procedează conform recomandărilor, alăptare la cerere și evitarea suplimentării alimentației sugarului cu formulă de lapte praf.
În realitate, nu putem întotdeauna controla mersul lucrurilor în primele zile de viață ale copilului. În fișa medicală întocmită de neonatolog înaintea nașterii avusesem grijă să precizez că doresc să alăptez la cerere și că orice suplimentare a alimentației copilului cu formulă de lapte praf se va face numai în cazuri strict necesare și numai după ce acesta mi-a fost adus în rezervă pentru alăptare la sân.

Întâmplarea a făcut ca, în aceeași zi cu mine, în maternitate să fie 9 nașteri, deși doar 2 fuseseră programate. Ca urmare, cei doi neonatologi de gardă au fost suprasolicitați, ceea ce a făcut ca Darius să-mi fie adus pentru alăptare la intervale de circa 6-8 ore. Cum lactația funcționează pe principiul „cerere și ofertă”, la mai bine de 4 zile după naștere (când majoritatea mamelor se luptă, de regulă, cu furia laptelui), încă nu erau semne că s-ar fi instalat.
Instinctiv, am făcut totuși ceea ce am crezut că era mai bine, respectiv am continuat să pun copilul la sân cât de des s-a putut. În paralel, mai ales în intervalele ceva mai lungi dintre alăptări, am încercat stimularea lactației cu o pompă manuală sau cu pompa electrică pusă la dispoziție de maternitate. Iar în cele din urmă, începând din ziua a șasea, au început să se vadă rezultatele.
Cu ajutorul Ramonei Boroianu, consilier în alăptare pentru Mamagazin.ro, am învățat ulterior să combat prin masaj tendința de angorjare a sânilor și tot ea mi-a dat încredere că sunt pe calea cea bună în ceea ce privește alăptarea.
Susținerea a venit la momentul potrivit, chiar într-o după-amiază de duminică, în care grijile mele de proaspăt părinte, lipsit de experiență, atinseseră apogeul. Am înțeles atunci cât de important este să te bucuri de feedback-ul unui cunoscător, pentru a risipi temerile uneori poate nejustificate.

Când refacerea după naștere nu e ideală: complicațiile postpartum
La circa 10 zile după naștere, când lucrurile păreau să fi intrat deja pe făgașul normalității (durerile din zona cicatricii se diminuaseră, mă puteam deplasa ceva mai ușor, edemele cauzate de anestezie păreau să cedeze), mă aștepta însă o nouă surpriză.
Totul a început cu o ușoară roșeață în zona decolteului, pentru ca ulterior întreg corpul – cu excepția feței, a spatelui, palmelor și tălpilor – să fie afectat de o iritație tip urticarie, însoțită de un prurit accentuat. În urma vizitei la dermatolog și a unor îndelungi consultări cu medicii, am aflat și diagnosticul: o formă extrem de rară de erupție papuloasă pruriginoasă (PUPPP – afecțiune medicală specifică sarcinii), manifestată postpartum. Tratamentul: antihistaminice orale și aplicări de creme pe bază de corticosteroizi timp de minim 2 săptămâni (trebuia urmat prompt, în caz contrar evoluția explozivă a afecțiunii m-ar fi putut conduce la nevoia de terapie sistemică pe bază de corticosteroizi, ceea ce ar fi însemnat cel puțin întreruperea alăptării, dacă nu chiar încheierea ei).

Sigur, prima întrebare a fost: este acest tratament compatibil cu alăptarea? Iar răspunsul, după toate sursele (medici, Internet, studii) indica faptul că mă aflam undeva la limita la care medicația tindea să devină incompatibilă cu alăptarea la sân, mai ales din cauza localizării erupției.

Cu inima ușor strânsă, am decis să continui alăptarea, dar într-o formă ușor diferită, pentru a proteja copilul. Cu scopul de a-l feri pe Darius de zona pe care aplicam cremele, am preferat să utilizez pompa electrică pentru a-i oferi laptele matern, muls, pe parcursul tratamentului. Am folosit pompa electrică Ameda Lactaline, care mi-a salvat mult timp prețios (altfel consumat cu îngrijirea periodică a eritemului) prin faptul că permitea pomparea eficientă și simultană la ambii sâni. Ulterior tratamentului, am reluat alăptarea la sân fără dificultăți.

Colicii, un alt obstacol în calea alăptării?
După nașterea lui Darius m-am gandit adeseori la iluzia creată de majoritatea articolelor despre alăptare, portretizând acei bebeluși cuminți, care mănâncă liniștit la sân. Pentru noi, realitatea s-a arătat, de multe ori, ușor diferită. Din păcate, Darius a tras lozul mai puțin norocos al bebelușilor cu colici acute. Ceea ce nu se scrie în general, este că neplăcerea pricinuită de colici poate afecta și procesul hrănirii. Bebelușul, chinuit între durerile de burtică și senzațiile de foame, va avea la sân un permanent joc, între desprinderea bruscă urmată de contorsiunile specifice colicilor și instinctul cauzat de foame, de căutare disperată a sânului.
Pentru părinți, în aceste condiții, alăptarea cere în primul rând răbdare, persistență și încrederea că este doar un alt obstacol trecător. Este posibil ca un bebeluș cu colici să pară mai liniștit în urma administrării de formulă de lapte praf (din cauza încetinirii temporare a procesului digestiei), însă cred că un aparent beneficiu trecător nu ar trebui să ducă la privarea bebelușilor de avantajele incontestabile ale alăptării la sân.

Despre noi
În prezent, Darius are 8 săptămâni și este alăptat în continuare la sân. Pentru noi, alăptarea a fost o adevărată aventură, pe care am dorit să o împărtășesc tuturor proaspetelor mame care se regăsesc în condiții diferite de cele ideale. Sper să fie încurajate să persiste în eforturile lor de a le oferi bebelușilor laptele matern și confortul apropierii intime, la sân. Deși nu este întotdeauna ușor, de cele mai multe ori, obstacolele pot fi surmontate!

Pe de altă parte, dacă vor exista circumstanțe obiective care vor conduce la renunțarea la alăptare, cred că ar trebui să păstrăm în minte aspectele esențiale ale vieții. Indiferent de felul în care este hrănit, este important ca bebelușul să beneficieze de grija și dragostea părinților săi pentru a rămâne sănătos și a se dezvolta armonios.
Alăptarea pare in zilele noastre un ideal, însă esențială este prezența unei mame liniștite și încrezătoare că eforturile sale îi vor asigura bebelușului tot ceea ce este mai bun.

Publicat pe

Alaptarea in primele zile de viata ale bebelusului

Alaptarea in primele zile ale bebelusului

As vrea sa lamurim de la inceput un lucru: Fiecare mama are lapte necesar bebelusului ei inca din prima zi de viata, indiferent de modul prin care a nascut ☺
Indiferent de modul in care a nascut ?! Da, chiar si mamele care au nascut prin cezariana pot sa isi alapteze bebelusul cu succes, inca de la inceput. (Eugenia este un exemplu in acest sens)

Explicatia consta in faptul ca organismul mamei stie ca sarcina s-a incheiat in momentul in care placenta a parasit corpul mamei. In lipsa hormonilor placentari, prolactina este eliberata pentru a stimula secretia lactata.
Astfel, atat dupa o nastere naturala cu un travaliu de o durata considerabila, cat si in urma unei operatii de cezariana (indiferent daca s-a produs inainte ca travaliul sa se fi declansat sau dupa), fiecare mama ii poate oferi bebelusului ei hrana ideala, special conceputa pentru el: laptele matern.

Desigur, in cazul unei nasteri prin cezariana, mama va avea nevoie ca cineva din personalul medical sau din familie sa o ajute, sa-i pozitioneze copilul la san si sa o sprijine pe durata fiecarei alaptari din perioada post-operatorie, pana cand ea se va simti in putere sa se descurce singura.

Insa atat la o nastere naturala, cat si la una prin cezariana, unul dintre factorii cei mai importanti in initierea alaptarii este momentul in care bebelusul este pus pentru prima data la san. Si acest lucru este cel mai indicat sa se intample in primele 2 ore de viata. Atunci reflexul de supt este cel mai puternic, atunci bebelusul se va atasa corect la san si va suge in mod viguros colostrul.

Nevoile bebelusului de hrana sunt direct proportionale cu dimensiunea stomacului sau. Pentru o putere vizuala mai mare, va prezentam instrumentul de instruire in alaptare de la AmedaBelly Balls:
Belly Balls AmedaLa nastere, un stomacel are dimensiunea unui ou de prepelita si se umple din 5-7 ml de lapte.
In ziua a treia, dimensiunea stomacului de bebelus creste pana la aceea a unei mingi de ping-pong – 22-27 ml.
Abia din ziua a zecea de viata, un bebelus alaptat la cerere va ajunge sa aiba un stomac de dimensiunea unui ou mare de gaina – adica intre 60 si 81 ml.

Vizualizand marimea unui stomac de nou nascut in zilele 1, 3 si 10 de viata, putem sa intelegem mai usor de ce colostrul se secreta in cantitate atat de mica. Colostrul este acel lapte foarte concentrat (de consistenta unui sirop sau a mierii) pe care il are mama in sani inca din saptamana 20 de sarcina si pana aproximativ in ziua 3 postpartum.

Sanii unor mame pot curge inca din timpul sarcinii, ai altora nu vor curge nici in primele 2-3 zile dupa nastere, insa colostrul este acolo, in sani, asteptandu-l pe bebe. Astfel se explica si de ce mamele care nasc prematur pot sa-si alapteze copiii.

Dar ideea de baza pe care doresc sa o transmit si sa ramana in mintea fiecarei mame care citeste acest articol este ca are capacitatea sa isi hraneasca puiul la san. Tot ce are de facut este sa il asculte, sa ii inteleaga nevoia de hrana si apropiere si sa il puna la san atunci cand cere.
Tinand cont de aceste lucruri si cu un suport real de consiliere in alaptare, alaptarea va fi un proces placut si firesc pentru ambii protagonisti. Sau pentru cei trei protagonisti! ☺ Pentru ca suntem atat de minunat creati, ca organismul unei mame poate la fel de bine satisface nevoile de hrana pentru gemeni. Si cu putin efort, chiar si pentru tripleti ! ☺

Ramona Boroianu

Publicat pe

Pompedesan.ro devine Mamagazin.ro

Se spune ca singura constanta din univers este schimbarea.

Proiectul Pompedesan.ro s-a aflat intr-o continua miscare inca de la inceput, oferind oportunitati din ce in ce mai variate. Odata cu el si noi am subscris acestei legi universale. Asa ca in timp am evoluat, iar alegerile ne-au apartinut in totalitate. Ceea ce facem astazi creeaza ziua de maine.

Pornind de la acest concept, Pompedesan.ro a devenit un magazin destinat mamelor, care le ofera acestora o gama mult mai larga de produse si servicii care sa sustina alaptarea.

Pe langa pompele de san si produsele AMEDA, in magazin gasiti si bijuterii, perne de alaptat, lenjerie de alaptat foarte sexy :), produse de ingrijire naturale, instrumente de purtat bebelusul sanatoase si ergonomice. La toata aceasta gama de produse pe care le-am incercat si le recomandam cu draga inima, mamelor care au nevoie de consiliere in alaptare sunt indrumate catre profesionisti certificati ILCA.

De aceea, Pompedesan.ro se transforma in MAMAGAZIN.RO!
Locatia fizica unde ne gasiti: Str. Cpt. Alexandru Serbanescu, nr. 13-15, bl. 7E, sc. 1, ap. 1, sector 1, Bucuresti.

Pasiunea oamenilor si calitatea produselor sunt punctele noastre forte cu ajutorul carora oferim mamelor o experienta memorabila in MAMAGAZIN.

Publicat pe

Ce pompa de san sa aleg?

Mama cu bebelus

Atunci cand cumperi o pompa de san este foarte important sa te gandesti in ce situatii o vei folosi. Nu iti trimite sotul la ceas de noapte sa iti cumpere prima pompa pe care o gaseste in farmacie. O pompa potrivita nevoilor tale te va ajuta sa depasesti momente dificile mai repede si sa iti pastrezi lactatia pe o perioada indelungata de timp.

Inainte sa iti cumperi o pompa gandeste-te la:
Cat de des vei pompa?
Cat timp o sa ai la dispozitie pentru pompat? Ai ajutor acasa? Daca ai grija singura de bebelusul tau, cat timp poti aloca  pentru fiecare sesiune de pompat?
Unde o vei folosi? Acasa, in vacanta, la serviciu.
Ai posibilitatea sa alegi marimea cupei colectoare?
Daca vei pompa frecvent sau zilnic, vei dori ca experienta sa fie cat mai confortabila. O marime gresita a cupei colectoare poate provoca rani mamelonului sau, in timp, poate reduce cantitatea de lapte produs si extras, durerea fiind un inhibator al lactatiei.
De asemenea, forma mamelonului se poate modifica in timp si vei avea nevoie de o alta marime a cupei colectoare.

 

1. Ai nevoie sa pompezi ocazional?

(de ex: atunci cand ai sanii prea plini sau daca doresti sa lasi copilul pentru cateva ore in grija altcuiva)
Alege:
– pompa manuala: Ameda Lact-h, Ameda One Hand
–  sa inchiriezi o pompa electrica: Ameda Lactaline

 

2. Ai nevoie sa pompezi in fiecare zi pentru toate mesele si pentru o perioada indelungata?

(de ex: copilul refuza sanul, bebelusul este nascut prematur, este nevoie de stimulare suplimentara sau daca te intorci la serviciu)
Alege:
– o pompa electrica dubla, silentioasa, usor de transportat, Ameda Lactaline
– un sutien pentru pompat PumpEase – util si dragut
alimentator pentru priza auto Ameda

Daca inca nu esti sigura de ce pompa ai nevoie, suna-ne pe 0721444411.
Pentru ca stim ca poti avea nevoie de un astfel de sfat in momente dificile, incercam sa raspundem la orice ora.

Publicat pe

Oare au uitat mamele sa alapteze?

Alaptare

12,6% – rata alaptarii exclusive in Romania
O cifra ingrijoratoare, din punctul meu de vedere, pe care vreau sa o influentez. Cum pot face asta? Alaptandu-mi cei 2 copii si promovand alaptarea.

In ultimii zeci de ani femeile au uitat sa fie naturale, atunci cand vorbim despre nastere sau despre alaptare. De milioane de ani, oamenii, ca de altfel toate mamiferele, isi alapteaza puii. Sau cel putin asa se presupune ca ar trebui sa facem. Corpurile femeilor sunt concepute sa produca lapte matern, bebelusii se nasc cerand acest lapte inca din primul minut de la nastere.

Insa, din considerente economice si sociale, femeile din Romania au uitat toate acestea. Isi neglijeaza incredibil de mult instincul matern in timp ce bebelusul nu mai este lasat sa-si exercite abilitatile si competentele cu care l-a inzestrat natura. Astfel, dupa 3 zile de la nastere, majoritatea bebelusilor cunosc mai degraba gustul laptelui formula decat a celui matern.

Dragi mame sau viitoare mame, amintiți-va ca alaptarea este un proces natural care se declanseaza de la sine, indiferent de modul in care nasteti.
Aveti incredere ca stiti sa alaptati, aveti incredere in bebelusul vostru ca stie sa suga, aveti certitudinea ca puteti avea laptele de care are nevoie copilul vostru!

Fiecare dintre voi are dreptul sa ceara sa i se aduca bebelusul la san imediat dupa naștere. Exercitati-va acest drept pentru voi si copilul vostru. Beneficiile vor fi pentru o viata!

PompeDeSan.ro este locul unde tinerele mame gasesc performantele produse pentru alaptare Ameda, lenjerie pentru alaptare, precum si consultanta despre alaptare si pompare.

Eugenia Dobrescu

Publicat pe

Bun venit pe blogul Pompedesan.ro

Avem site nou, avem si blog :)
Pe care il voi folosi din plin.

Pentru mamele care cauta informatii despre experienta alaptarii sau despre ce inseamna folosirea unei pompe de san.

Am observat ca de cele mai multe ori, mamele insarcinate se opresc cu intrebarile si cautarile la momentul nasterii. Insa la fel de important este si ceea ce se intampla imediat dupa nastere.

Vreau ca in acest blog viitoarele sau proaspetele mame sa gaseasca cat mai multe informatii despre alaptare, posibile situatii neplacute cu care se pot confrunta, dar si solutii si chiar experientele altor mame cu experienta in domeniul alaptarii sau pompatului.

Sa va fie de folos!

Cu drag,
Eugenia
—–
Eugenia Dobrescu
Managing Mother & Consultant de alaptare-in formare

t: +40721444411
e: eugenia@pompedesan.ro
w: www.mamagazin.ro
w: www.diversificare.ro
ameda_logo