Laura Markham este doctor în psihologie clinică, fondator al www.ahaparenting.com, autor al cărţilor “Părinţi liniştiţi, copii fericiţi: cum să înlocuim ţipetele cu conectarea” şi “Părinţi liniştiţi, fraţi fericiţi: cum să creştem fraţi prieteni pe viaţă”. Mamă a doi copii de 5 și 7 ani, își propune să schimbe lumea, cu fiecare copil, sprijinindu-i pe părinți.
O carte care a reușit să mă fascineze de la primele pagini citite. Asta pentru că autoarea are o metodă de parenting atipică pe care o recomandă. Pentru a fi părinți buni trebuie să identificăm și să rezolvăm propriile noastre probleme. Doar astfel, vom reuși să fim mai calmi și mai liniștiți și vom putea rezolva și gestiona problemele copiilor.
Cum facem asta? Ei bine,
• ne reglăm propriile emoții
• rămânem conectați cu copilul
• îndrumăm în loc să controlăm, hrănindu-le inteligența emoțională.
Cartea “Părinți liniștiți, frați fericiți – Cum să creștem frați prieteni pe viață” este structurată astfel:
I. Noțiuni de bază despre parentingul liniștit
II. Cum să învățați să fiți liniștiți
III. Înainte de venirea pe lume a noului bebeluș și primul an
“Copiii noștri sunt cea mai importantă misiune a noastră; creștem oameni” (dr.Laura Markham)
Nu toți frații pot fi și cei mai buni prieteni, dar vor învăța să se respecte. Vor învăța să-și cunoască limitele, să accepte diferențe, să înțeleagă că pot exista opinii diferite. În ce ne privește, ca părinți, trebuie să știm că nu există părinți perfecți, tot la fel cum nu există oameni perfecți. Ce contează, este să “ne dăm seama unde greșim, să ne reechilibrăm și să ne reconectăm cu copiii noștri” (dr. Laura Markham)
Cartea “Părinți liniștiți, frați fericiți – cum să creștem frați prieteni pe viață” îmi place pentru că, în timp ce citesc, mi se amintește faptul că este normal să greșesc pentru că sunt om. Nu sunt “supra-om” cum mă mai strigă prin casă copiii amuzați. Dar, pot pune în aplicare de acum încolo ce am de schimbat în familia mea. Pot face asta atâta timp, cât identific nevoile noastre și indiferent cum am reacționat până acum în momentele în care am fost epuizată, supărată sau furioasă.
“Copiii au nevoie și de ajutorul nostru cu emoțiile puternice care îi pun la încercare: gelozia, furia, teama”; “Părinții care pedepsesc și controlează ajung să crească doar copii care se poartă mai urât unul cu celălalt” (dr. Laura Markham)
Autoarea transmite ideea că pedepsele nu fac decât să ducă la acțiuni dorite, fără empatie. Spre exemplu, întrebată despre cum a învățat să se poarte fără a fi pedepsită (pentru un studiu de pe blogul său), fiica acesteia în vârstă de 16 ani a răspuns: “fie că aplici pedepse, fie că nu – copilul va învăța să nu lovească. Dar dacă îl pedepsești ca să învețe, motivația lui de a nu lovi va fi ca EL să nu sufere. Dacă în același scop te folosești de empatie, va învăța să nu lovească pentru că, astfel, va răni cealaltă persoană. Așa că va deveni o persoană mai bună. Îi va păsa mai mult de ceilalți”.
Un copil înțeles se va simți mai apropiat de părinții lui, față de cel care va fi trimis mereu în cameră să se liniștească.
Copilul trebuie încurajat să se exprime și, mai mult, să-și accepte emoțiile. Empatizând cu trăirile lui va înțelege că “emoțiile mele sunt normale, nu periculoase”; “atunci când spun ce simt nu mă mai enervez așa de tare”. Astfel, copiii vor reuși ca în timp să-și poată controla furia.
Un alt aspect provocator pe care îl vei regăsi în carte este trasarea unor limite empatice. Orice limită trebuie “stabilită cu empatie, prin reconectare și prin acceptarea punctului de vedere al copilului”.
Timpul de liniștire este abordat de autoare dintr-o perspectivă cu care, recunosc, rezonez. El poate genera rușine și poate transmite copilului ideea că nu ar fi o persoană bună. Când le spunem să plece în cameră până se liniștesc, se vor calma dar își vor reprima toate sentimentele peste care nu au putut trece inițial și care i-au generat “pedeapsa de a sta izolați”. “Timpul de liniștire alimentează lupta pentru putere dintre părinte și copil. Cel mic va dori să se răzbune pe cineva – de obicei un frate sau o soră”. Și iată că, ne întoarcem fix în același punct.
În “Părinți liniștiți, frați fericiți” se recomandă să stabilim o legătură prin:
1. Rutină
2. Empatie
3. Lupte în joacă în fiecare seară
4. Timpul special petrecut zilnic cu fiecare copil în parte
Dar ce facem atunci când avem doi copii supărați care au aceleași nevoi și își aleg fix același moment în care să ne solicite?! Exemplele practice de la acest capitol îți vor da idei numai bune de pus în aplicare.
În cartea “Părinți liniștiți, frați fericiți – cum să creștem frați prieteni pe viață” vei mai afla ce determină rivalitatea dintre frați și cum pot părinții să îmbunătățească situația.
Partea a doua este despre cum să-i îndrumăm pe copii să-și exprime sentimentele, să-și rezolve problemele, cum să aplanăm conflictele, de ce se ceartă copiii pe lucruri și cum să-i învățăm să-și aștepte rândul. Cum diminuăm competiția și ce instrumente avem la dispoziție pentru a preveni rivalitatea dintre frați.
Iar dacă ești norocos și îți ajunge pe mână această carte înainte de nașterea celui de-al doilea copil, în capitolul III vei afla cum să abordezi relația dintre frați de la bun început.
Sper că te-am făcut curios și vei considera necesară această carte în biblioteca voastră de suflet. Pentru mine, este un reper foarte bun și mă ajută să fac față provocărilor zilnice pe care mi le oferă cei doi băieți cu personalitate care mă așteaptă acasă.
Oricum ar fi, “iubirea necondiționată față de copii începe cu iubirea necondiționată față de voi înșivă” (dr. Laura Markham)
Spor la citit și multă inspirație în a crește copii – frați, prieteni pe viață!
