Publicat pe

Alăptarea și abcesul mamar – Alina și bebe Iulian

Alăptarea și abcesul - povestea Alinei si a lui bebe Iulian Duta

Alăptarea și abcesul mamar – aceasta este povestea mea și a lui bebe Iulian

Încep povestea prin a spune că pe parcursul ei veți descoperi trei oameni grozavi care mi-au fost alături: băiețelul Iulian, soțul Liviu și draga noastră prietenă Eugenia Dobrescu.
În 18 septembrie, la 36 de ani, am născut prin cezariană la 37 de săptămâni, din cauza preeclamsiei. Mai devreme de termen cu două săptămâni. Am născut un băiețel grozav, sănătos și puternic de 2,3 kg. Toate acestea s-au petrecut la maternitatea Filantropia din București.

Clipele magice ale nașterii nu au avut loc. Singura magie a fost când l-am simțit pe obrazul meu pentru câteva momente pe Iulian. Și faptul că medicul a interacționat cu mine pe toată durata operației, spunându-mi câte ceva din ce făcea acolo. Următoarele 36 de ore după naștere le-am petrecut la terapie intensivă fără posibilitatea de a-mi vedea sau îmbrățișa copilul. Acesta a fost momentul când soțul meu a avut un rol special – a fost puntea dintre mine și copil.

Continuă să citești Alăptarea și abcesul mamar – Alina și bebe Iulian

Publicat pe

Alăptarea – uneori un traseu cu obstacole

Povestea familiei noastre este una ceva mai specială, plină de peripeții, dar în același timp o poveste pe care o voi împărtăși mereu cu drag celor pentru care viața alege căi mai puțin obișnuite. Pentru o frântură în plus de speranță, pentru un crâmpei de curaj.

În luna aprilie a acestui an, 2013, a venit pe lume Darius-Victor, băiețelul nostru, pe care l-am așteptat cu sufletul și cu brațele deschise timp de aproape 5 ani de zile, trecând cu greu peste obstacolele infertilității. Pentru minunea noastră, care probabil nu s-ar fi născut niciodată în absența tehnicilor moderne de fertilizare in vitro, ne-am dorit din prima clipă tot ceea ce poate fi mai bun pentru un bebeluș.
Ca viitoare mamă, am știut de la început că vreau să-i ofer copilului meu toate beneficiile alăptării la sân. Nu doar cele care țin de compoziția specială a laptelui matern, perfect adaptată nevoilor celui mic, ci și cele referitoare la confortul pe care bebelușul îl resimte la pieptul celei care i-a dat viață.
Ca urmare, pe parcursul sarcinii m-am documentat, citind mult despre ce presupune o alăptare corectă și achiziționând deja o bună parte din produsele care mă așteptam să facă misiunea alăptării ceva mai ușoară. Ceea ce nu aveam de unde să știu însă în acel moment, era că lucrurile nu vor decurge defel precum în zecile de articole și videoclipuri educaționale pe tema alăptării pe care le parcursesem.

Cezariana, nu întotdeauna o opțiune benevolă a mamei
Deja nu mai este un secret pentru nimeni: nașterea naturală facilitează adaptarea nou-născutului la mediul extra-uterin și face ca primii pași către alăptarea exclusivă la sân să fie cât mai lini. Dar ce se întâmplă atunci când circumstanțele nu permit desfășurarea firească a nașterii?
În cazul meu nașterea naturală, deși mi-aș fi dorit-o, nu a constituit din păcate nici un moment o opțiune. Având serioase probleme medicale de natură ortopedică, o sarcină obținută greu, cu risc crescut, recomandările medicilor au mers de la bun început către nașterea prin cezariană. Mai mult, cu doar o zi înainte de operația programată, am ajuns la camera de gardă cu sângerări și fără lichid amniotic (însă având membranele intacte), ceea ce a condus la practicarea unei cezariene de urgență.
Departe de a constitui un motiv pentru renunțarea la alăptat, operația cezariană nu este altceva decât un obstacol de surmontat. Este dificil? Cu siguranță. Este firesc să apară dureri atunci când se încearcă o poziție de alăptare care presupune ridicatul în șezut și e posibil ca pozițiile care presupun statul pe o parte să nu fie practicabile. Contracțiile uterine ce apar pe parcursul primelor alăptări vor fi cu atât mai dureroase. Sunt însă acestea suficiente motive pentru a renunța? Aș spune că nu, pentru că disconfortul se va diminua considerabil după doar câteva zile.

Alăptarea imediat după naștere
Recomandările specialiștilor sunt fără echivoc: ideal este ca sugarul să fie pus la sân în primele două ore după naștere pentru a stimula reflexul natural al suptului și a facilita alăptarea. Și totuși, ce se întâmplă când acest lucru nu este posibil?
Fiind în categoria pacienților diagnosticați cu endometrioză severă, am avut parte de o intervenție chirurgicală prelungită, medicii având destul de mult de lucru în încercarea de a repara cu ocazia cezarienei, pe cât posibil, leziunile cauzate de boală. Astfel, la o oră și jumătate de la nașterea lui Darius, mă aflam încă pe masa de operație. Inutil de spus că până în momentul în care am ajuns în salonul de terapie intensivă (TI) și mi-a fost adus bebelușul pentru primul alăptat, cele două ore trecuseră demult.
Am petrecut însă circa o oră cu copilul la sân, încercând să îi deschid apetitul pentru hrană (colostrul fiind și el esențial pentru început), pentru viață. După care, am insistat ca în ziua respectivă să fie adus pentru alăptare la cel mult trei ore pentru a continua procesul de „învățare”. Deși alesesem să nasc la o maternitate privată, declarată Spital prieten al copilului în urma unui parteneriat cu UNICEF, am avut neplăcuta surpriză să fiu descurajată (alături de alte proaspete mame aflate în același salon), spunându-mi-se că mi se recomandă să mă odihnesc în prima noapte, să iau un somnifer, pentru a fi în formă de a doua zi.
Știind cât de importantă este prezența mamei în viața copilului în primele 24 de ore, am insistat. Mi s-a atras atenția că voi deranja, pentru că plânsul copilului nu le va lăsa pe celelalte mame să se odihnească. Drept urmare, am fost mutată într-o cameră de lângă salonul de TI. Mai mult, seara s-a luat decizia transferării mele în rezerva aflată cu un etaj mai jos, deși aveam încă unul dintre picioare complet amorțit de anestezie. În plus, mi s-a precizat că terapia durerii poate fi mai puțin promptă în cazul celor aflați în rezerve :).
A meritat să insist în a-mi impune dorințele, în ciuda opoziției întâmpinate? Probabil că da, pentru că astfel am avut ocazia de a-l pune pe Darius la sân în prima sa noapte de viață. Nu știu în ce măsură a constituit o diferență esențială în procesul de alăptare, dar au fost cel puțin câteva clipe frumoase petrecute în familie (soțul meu fiind și el cazat în rezervă), pe care nu le voi da uitării.

Alăptarea, mereu nedureroasă?
În urma zecilor de articole despre alăptare pe care le lecturasem, reținusem bine un lucru: alăptarea corectă trebuie să fie nedureroasă. Toate cărțile vorbesc despre poziționarea corectă a copilului la sân și despre alăptarea regulată în primele zile. Aveam însă să aflu că, și în acest caz, teoria nu e totuna cu practica…

Aflată la primul copil, m-am bucurat în prima fază de sprijinul câtorva asistente de la secția de neonatologie pentru a poziționa copilul la sân. Ceea ce am constatat este că, spre deosebire de copilul model din articole, cel din brațele mele menținea respectiva poziție cel mult câte 1 minut. Iar odată plecate asistentele, mă chinuiam să repet, parcă la nesfârșit, re-atașarea la sân, cum mă pricepeam eu mai bine, în condițiile date. Rezultatul: după nici două zile ragadele erau prezente, iar durerea în timpul alăptării părea de nesuportat. Din sânul drept se scurgeau deja firișoare de sânge.
Recunosc că pentru câteva zile am ținut copilul la sân cu lacrimi în ochi. Toate cremele încercate păreau să nu funcționeze. Și cu toate acestea, în decurs de o săptămână, cu îngrijire corectă și persistentă a sânilor, ragadele au cedat, iar alăptarea a devenit așa cum trebuia să fie mereu: o plăcere.

Ce m-a ajutat pe mine? Toaleta sânilor, comprese (pernuțe cu gel) calde, aplicare constantă de creme cu lanolină și pansamente cu aloe vera o dată pe zi. Și multă, multă răbdare, plus încrederea că durerea nu va ține prea mult.

Oare am destul lapte?
Aceasta este o întrebare pe care teoria spune că aproape nicio mamă nu ar trebui să și-o pună. Asta dacă procedează conform recomandărilor, alăptare la cerere și evitarea suplimentării alimentației sugarului cu formulă de lapte praf.
În realitate, nu putem întotdeauna controla mersul lucrurilor în primele zile de viață ale copilului. În fișa medicală întocmită de neonatolog înaintea nașterii avusesem grijă să precizez că doresc să alăptez la cerere și că orice suplimentare a alimentației copilului cu formulă de lapte praf se va face numai în cazuri strict necesare și numai după ce acesta mi-a fost adus în rezervă pentru alăptare la sân.

Întâmplarea a făcut ca, în aceeași zi cu mine, în maternitate să fie 9 nașteri, deși doar 2 fuseseră programate. Ca urmare, cei doi neonatologi de gardă au fost suprasolicitați, ceea ce a făcut ca Darius să-mi fie adus pentru alăptare la intervale de circa 6-8 ore. Cum lactația funcționează pe principiul „cerere și ofertă”, la mai bine de 4 zile după naștere (când majoritatea mamelor se luptă, de regulă, cu furia laptelui), încă nu erau semne că s-ar fi instalat.
Instinctiv, am făcut totuși ceea ce am crezut că era mai bine, respectiv am continuat să pun copilul la sân cât de des s-a putut. În paralel, mai ales în intervalele ceva mai lungi dintre alăptări, am încercat stimularea lactației cu o pompă manuală sau cu pompa electrică pusă la dispoziție de maternitate. Iar în cele din urmă, începând din ziua a șasea, au început să se vadă rezultatele.
Cu ajutorul Ramonei Boroianu, consilier în alăptare pentru Mamagazin.ro, am învățat ulterior să combat prin masaj tendința de angorjare a sânilor și tot ea mi-a dat încredere că sunt pe calea cea bună în ceea ce privește alăptarea.
Susținerea a venit la momentul potrivit, chiar într-o după-amiază de duminică, în care grijile mele de proaspăt părinte, lipsit de experiență, atinseseră apogeul. Am înțeles atunci cât de important este să te bucuri de feedback-ul unui cunoscător, pentru a risipi temerile uneori poate nejustificate.

Când refacerea după naștere nu e ideală: complicațiile postpartum
La circa 10 zile după naștere, când lucrurile păreau să fi intrat deja pe făgașul normalității (durerile din zona cicatricii se diminuaseră, mă puteam deplasa ceva mai ușor, edemele cauzate de anestezie păreau să cedeze), mă aștepta însă o nouă surpriză.
Totul a început cu o ușoară roșeață în zona decolteului, pentru ca ulterior întreg corpul – cu excepția feței, a spatelui, palmelor și tălpilor – să fie afectat de o iritație tip urticarie, însoțită de un prurit accentuat. În urma vizitei la dermatolog și a unor îndelungi consultări cu medicii, am aflat și diagnosticul: o formă extrem de rară de erupție papuloasă pruriginoasă (PUPPP – afecțiune medicală specifică sarcinii), manifestată postpartum. Tratamentul: antihistaminice orale și aplicări de creme pe bază de corticosteroizi timp de minim 2 săptămâni (trebuia urmat prompt, în caz contrar evoluția explozivă a afecțiunii m-ar fi putut conduce la nevoia de terapie sistemică pe bază de corticosteroizi, ceea ce ar fi însemnat cel puțin întreruperea alăptării, dacă nu chiar încheierea ei).

Sigur, prima întrebare a fost: este acest tratament compatibil cu alăptarea? Iar răspunsul, după toate sursele (medici, Internet, studii) indica faptul că mă aflam undeva la limita la care medicația tindea să devină incompatibilă cu alăptarea la sân, mai ales din cauza localizării erupției.

Cu inima ușor strânsă, am decis să continui alăptarea, dar într-o formă ușor diferită, pentru a proteja copilul. Cu scopul de a-l feri pe Darius de zona pe care aplicam cremele, am preferat să utilizez pompa electrică pentru a-i oferi laptele matern, muls, pe parcursul tratamentului. Am folosit pompa electrică Ameda Lactaline, care mi-a salvat mult timp prețios (altfel consumat cu îngrijirea periodică a eritemului) prin faptul că permitea pomparea eficientă și simultană la ambii sâni. Ulterior tratamentului, am reluat alăptarea la sân fără dificultăți.

Colicii, un alt obstacol în calea alăptării?
După nașterea lui Darius m-am gandit adeseori la iluzia creată de majoritatea articolelor despre alăptare, portretizând acei bebeluși cuminți, care mănâncă liniștit la sân. Pentru noi, realitatea s-a arătat, de multe ori, ușor diferită. Din păcate, Darius a tras lozul mai puțin norocos al bebelușilor cu colici acute. Ceea ce nu se scrie în general, este că neplăcerea pricinuită de colici poate afecta și procesul hrănirii. Bebelușul, chinuit între durerile de burtică și senzațiile de foame, va avea la sân un permanent joc, între desprinderea bruscă urmată de contorsiunile specifice colicilor și instinctul cauzat de foame, de căutare disperată a sânului.
Pentru părinți, în aceste condiții, alăptarea cere în primul rând răbdare, persistență și încrederea că este doar un alt obstacol trecător. Este posibil ca un bebeluș cu colici să pară mai liniștit în urma administrării de formulă de lapte praf (din cauza încetinirii temporare a procesului digestiei), însă cred că un aparent beneficiu trecător nu ar trebui să ducă la privarea bebelușilor de avantajele incontestabile ale alăptării la sân.

Despre noi
În prezent, Darius are 8 săptămâni și este alăptat în continuare la sân. Pentru noi, alăptarea a fost o adevărată aventură, pe care am dorit să o împărtășesc tuturor proaspetelor mame care se regăsesc în condiții diferite de cele ideale. Sper să fie încurajate să persiste în eforturile lor de a le oferi bebelușilor laptele matern și confortul apropierii intime, la sân. Deși nu este întotdeauna ușor, de cele mai multe ori, obstacolele pot fi surmontate!

Pe de altă parte, dacă vor exista circumstanțe obiective care vor conduce la renunțarea la alăptare, cred că ar trebui să păstrăm în minte aspectele esențiale ale vieții. Indiferent de felul în care este hrănit, este important ca bebelușul să beneficieze de grija și dragostea părinților săi pentru a rămâne sănătos și a se dezvolta armonios.
Alăptarea pare in zilele noastre un ideal, însă esențială este prezența unei mame liniștite și încrezătoare că eforturile sale îi vor asigura bebelușului tot ceea ce este mai bun.